Zilele trecute, stând la un pahar de vin bun, am simţit brusc nevoia să-mi iau aparatul foto şi să imortalizez momentul, pentru o eventuală postare ulterioara pe blog. N-am reuşit să prind un unghi bun, iar lumina mi-a cam jucat feste, aşa că m-am „resemnat” să trăiesc momentul.
Însă mă întreb: de ce simţim nevoia să ne expunem TOATĂ viaţa în reţelele de socializare? Sigur, e plăcut sa facem colecţie de momente de fericire, de mici bucurii, pe care uneori alegem să le împărtăşim cu ceilalţi. Dar chiar ORICE moment trebuie azvârlit în online? Toate sentimentele trebuie să ia calea internetului, de parcă altfel n-ar exista?
Aparatul foto şi telefonul mobil mereu la îndemână ne ispitesc la activitate virtuală, aşa că ne lăsăm angrenaţi în jocul lor şi ne lansăm în marea de online cât de des putem. Ca şi cum bucuria noastră ar fi direct proporţională cu numarul de like-uri şi comentarii şi nu ar avea nicio legătură cu momentul trăit. Validarea oferită de ceilalţi se pare că devine mai importantă decat propriile noastre trăiri.
Eu zic că mai avem nevoie şi de bucurii offline. Continue reading





