Nu doar când ai nevoie de o favoare, de ziua lui ori de sărbători.
Sună-l spontan, într-o zi banală.
Fie că stăm la o coadă, suntem în pauză sau avem un moment de linişte, putem găsi câteva minute pentru a telefona cuiva drag, cu singura intenţie de a-i auzi vocea şi de a vedea ce face, fără să cerem ceva în schimb.
Cum facem? Simplu: ne detaşăm de atmosfera de birou, de proiectul la care lucrăm, punem mâna pe telefon şi ne sunăm prietenul. Apoi ne îndreptăm atenţia total spre persoana de la capătul celălalt al firului, fără să facem şi alte zece chestii în acelaşi timp, care ne distrag de la conversaţie. La început, prietenul nostru va fi uimit (Cu ce vrei să te ajut? Ai sunat pur şi simplu?! Nu ai nevoie de nimic?), dar apoi se va relaxa, iar surprinderea se va transforma în bucurie. Poate îşi va da seama de asta de-abia după ce va pune telefonul deoparte, când va zâmbi, se va simţi încurajat şi cu mai mult chef de muncă.
Deseori ne mulţumim cu scuza „suntem ocupaţi” şi uităm că prietenii nu se cunosc doar la nevoie, ci şi la bucurie, în clipele obişnuite de zi cu zi, când vrem pur şi simplu să ne împărtăşim gândurile cu cineva apropiat.
Doar 5-10 minute dedicate cuiva drag şi energia pozitivă îşi face simţită prezenţa!
Dacă totuşi consideraţi că sunteţi prea ocupaţi chiar şi pentru a da un telefon, citiţi aici o poveste interesantă despre timp şi priorităţi.
—-
—
Articol publicat pe RomâniaPozitivă.ro
M-ai convins! 🙂 Uite azi chiar o sa sun o prietena pentru care nu imi fac timp de saptamani intregi desi mereu imi propun. Si parca atunci cand amani….devine din ce in ce mai greu sa gasesti acele 5-10 minute… Cred ca se combina si o stare de jena ca ai tot amanat momentul. Multumesc de impuls.
Mă bucur că te-am impulsionat 🙂 Cam aşa e, cu cât amâni ceva mai mult, cu atât îţi găseşti mai greu timp…
Aşa este, Andra, ai dreptate, de obicei sunăm sau suntem sunaţi în anumite situaţii. Mie chiar îmi place să mai sun unii oameni apropiaţi, să-i întreb doar ce mai fac, dacă sunt bine… Şi, cum spui tu, reacţia este întotdeauna cea de surpriză… ceva de genul, cum adică să suni aşa, doar aşa, să vezi ce mai fac?! 🙂 Din păcate, suntem mereu prinşi cu tot felul de lucruri, unele mai importante, multe nu, şi uităm chiar şi să ne mai gândim la cei de lângă noi.
De multe ori se întâmplă să aşteptăm ca ceilalţi să sune şi ne supărăm că nu mai dau niciun semn, când putem foarte bine să luăm iniţiativa şi să-i sunăm noi. 5-10 minute eu zic că putem să găsim 🙂
Poate ar trebui sa facem asta mai des, doar ca uneori comoditata este prea mare.
Adevărat, dar după ce am depăşit-o ne putem aştepta la o grămadă de lucruri bune 🙂