Tag Archives: biserică fortificată

Traseu cu cetăți medievale: Biertan, Cârța, Câlnic

Vizita de anul trecut de la Cetatea Feldioara (lângă Brașov) mi-a trezit pofta de admirat și alte cetăți medievale și biserici fortificate. Am rămas în Transilvania, dar am mers mai spre vest și de data asta am pus pe listă Biertan, Cârța și Câlnic.

Biertan

Înainte să le iau pe rând, trei impresii generale despre aceste trei obiective:

  • Influența sașilor se simte în arhitectură și organizare. Din ce am citit, zona cu influență săsească din Transilvania acoperă părți din județele Brașov, Sibiu, Mureș și Alba. Deși am găsit străzile goale (era în miezul unei zile călduroase de august), m-a impresionat cât de îngrijite și curate sunt satele din zonă, cu flori pe margine și case plăcute, deși nu foarte mari.
  • Am apreciat enorm bunul gust și absența kitsch-ului, elemente pe care rar le găsești la obiectivele turistice mai celebre. Poate pentru că aceste cetăți nu sunt încă foarte vizitate (din păcate) și au fost restaurate cu cap, își păstrează personalitatea și autenticitatea.
  • Construcțiile fortificate se văd impresionant de sus, dintr-o perspectivă panoramică sau din dronă, însă de la nivelul solului sau din interior trebuie să faci un exercițiu de imaginație pentru a le recunoaște din pozele de pe Internet. Oricum, oferă niște priveliști minunate spre satele și dealurile din jur, iar sentimentul este unul foarte liniștitor.

Biserica fortificată Biertan

Când am ajuns în Biertan, sat situat aproape de Mediaș, eram moleșită bine din cauza căldurii, așa că primele gânduri au fost de tipul „Ce caut eu aici în toiul verii??”. M-am mai dezmeticit când am intrat în biserică, la răcoare, și am auzit-o pe doamna ghid povestind despre istoria construcției.

Continue reading