După un an cu alergări reușite, am decis să-mi mai încerc norocul, picioarele și stomacul la o cursă de 12 ore. Ultima dată făcusem o asemenea nebunie în urmă cu 2 ani, la o competiție de ultraalergare din Zagreb, Croația. Am ales același eveniment și acum. Traseul este plat și constă într-o buclă de 1400 m, mai exact 400 m pe pistă (tartan) + 1000 m pe dale și asfalt.

În Zagreb am ajuns vineri, iar seara am fost să-mi iau numărul de concurs. Acum doi ani am făcut o cursă bună aici, așa că mi-am amintit cu plăcere de stadion. Anul acesta organizatorii ne-au făcut o surpriză și, în loc de clasicul tricou, am primit un hanorac foarte frumos și călduros.

Pentru ziua cursei se anunțau temperaturi de 2-7 grade și ceață, dar fără ploaie, deci vreme perfectă de alergat.

Startul a fost sâmbătă, la 8 dimineața. Noi am ajuns acolo pe la 7 jumate, ca să ne instalăm comod. Deja se strânseseră alergătorii: în total au luat startul 67 de persoane la 12 ore și 96 de persoane la 6 ore (în cadrul cursei a fost și Campionatul Național al Croației la aceste două probe).

Mi s-a părut că e puțin mai cald decât arăta cerul înnorat, dar nu am reunțat la pantalonii lungi și la mănuși. Mai târziu s-a dovedit a fi o decizie bună.

La 8 fix s-a dat startul și a pornit hamstereala. Deși au participat mulți alergători, după prima tură ne-am răsfirat și nu a fost deloc înghesuială pe traseu. Încurajată de ultimele rezultate bune de la maraton, unde am coborât la 3:30-3:33, mi-am propus să țin pentru început un pace de 5:20-5:30, ceea ce pentru mine, la o cursă de 12 ore, este foarte repede. Sau cel puțin era până acum 🙂

Față de acum doi ani, am remarcat că a fost turnată o rampă la cele câteva trepte, iar dalele de pe traseu au fost reparate, așa că a scăzut riscul de împiedicare.

Am verificat des cu Edi, suportul meu de încredere, numărul de km reali, pentru că, din cauza traseului care include și stadionul, pe ceas îmi apărea o distanță mai mare (am avut această surpriză neplăcută acum doi ani, când mi-am dat seama doar spre final de diferență).

Că tot veni vorba, anul acesta am fost foarte atentă să urmez, pe cât posibil, traseul ideal, ca să nu adun km în plus degeaba.

Mai un gel, mai o apă, s-au scurs primele 6 ore, iar eu am adunat undeva la 66 km, cam cât PB-ul meu la această probă. Nu mai știu la ce m-am gândit pe parcurs, dar mi s-a părut o alergare lejeră și fără prea mare efort. Aproape nu-mi venea să cred că stau atât de bine cu stomacul și mi-ar fi părut rău să mă trădeze picioarele.

După 6 ore, traseul a devenit cam pustiu, iar mulți dintre alergătorii de la 12 ore deja o dăduseră pe mers. Chiar și așa, am fost depășită constant de „rachete”. Știind de acum doi ani nivelul ridicat al alergătorilor (și mai ales al alergătoarelor), nu mi-am pus problema de concurență, așa că am concurat doar cu mine 🙂

Oboseala a venit cam după 7-8 ore de alergare, când am încetinit ritmul, dar am continuat să înaintez. Asta a fost și mantra mea: contează doar să mănânc și să mă mișc, nu contează pace-ul.

După ce s-a întunecat, am mai pus pe lista de to do’s să fiu atentă pe unde calc ca să nu mă împiedic, mai ales în zonele întunecate ale traseului. Aveam frontală în bagaj, dar nu am avut chef s-o scot și s-o car; de-abia mă căram pe mine.

Sigur că în acest timp mintea mea (de altfel paralelă cu matematica) făcea tot felul de calcule estimative despre distanța finală. Iese sau nu iese PB, adică peste 121 km? Teoretic, dacă picioarele mă țineau în același ritm până la final, ar fi ieșit pe la un 124 km, m-am gândit eu. Așa mi-a spus și Edi, care nu doar că mi-a dat nutriția și hidratarea și m-a încurajat pe parcursul concursului, dar a mai și filmat.

În ultima oră am mărit un pic ritmul, entuziasmată că se apropie finișul. Când deja se auzea melodia „The Final Countdown” și mai erau câteva minuțele, îl aud pe Edi că am 400 m până la 125 km. Eh, dar ce mai înseamnă 400 m după 124 km? MULT, foarte mult.

Semnalul de final m-a prins destul de aproape de stadion. Habar n-aveam ce distanță finală am strâns până la urmă, așa că am așteptat să vină cei cu măsuratul, ca să aflu pe loc. Am aflat. Rezultatul meu a fost un număr simpatic… 124,990 km. Mda, 10 metri. Locul 5/ 18 la Open Feminin, 14/ 67 la General.

Acum, trăgând linie și lăsând în urmă cei 10 m buclucași, a fost o cursă foarte reușită pentru mine. Planul detaliat de nutriție și hidratare m-a ajutat să nu rămân în urmă cu energia. Nu e un plan perfect, cu siguranță îl voi îmbunătăți, însă și-a făcut bine treaba. Pe lângă geluri de mai multe arome și branduri, am avut biscuiți, banane, jeleuri și piure sărat.

Medalia este superbă și cred că sintetizează foarte bine ziua concursului 🙂