Două locuri cu mâncare delicioasă în Munchen (+ 2 bonusuri)

A treia oară în Munchen a fost cu revederi, alergări și mâncare bună. Am stat doar o zi jumate aici, dar am avut totuși timp de strâns amintiri frumoase în suflet și oameni dragi în brațe.

După o minunată alergare matinală în Olympiapark, unde am explorat mai toate aleile, inclusiv alea în urcare, am pornit cu mare foame spre restaurantul unde urma să luăm prânzul.

Restaurant thailandez Kun-Tuk

Interiorul e destul de întunecat, dar cu lumini elegante care creează o atmosferă plăcută, un mix între rafinat și casual. Am ajuns imediat după ora deschiderii, dar s-a aglomerat repejor. Probabil că mulți erau în pauza de prânz de la lucru (am mers acolo în timpul săptămânii).

Am comandat câte un curry și am primit un ditamai bolul de orez de împărțit, care ar fi ajuns lejer la vreo 10 persoane. Noi eram 3. Mi-a plăcut mult mâncarea, aromată și într-o cantitate mai mult decât îndestulătoare, chiar lăsând la o parte orezul.

Restaurant iranian Tahdig

De cum am intrat la Tahdig, mi-au atras atenția farfuriile colorate agățate pe pereți, asemănătoare cu cele de pe mese. Am stat în camera de la intrare, dar am văzut că mai există o cameră mare în partea din spate, care era plină ochi cu oameni binedispuși, zumzăind veseli.

Am împărțit un mix de aperitive super gustoase: salată de vinete cu rodii (cu un gust mai pronunțat de ars decât cea cu care sunt eu obișnuită), linte cu dovleac și scorțișoară, iaurt aromat și un fel de salată cu vinete și roșii.

Tha dig înseamnă „orez persan”, iar felurile principale au avut inclus un fel de chiftea de orez. Nu pot să zic că m-a dat pe spate, a fost un pic grea pentru gustul meu. Însă mâncarea mi-a mers la suflet: orez lung cu șofran, stafide și curmale, cu o tocăniță de pui alături. Mă rog, avea altă denumire, dar gustul era fix de tocăniță. Iar orezul a fost minunat, mai ales că sunt mare fan al combinației sărat+dulce.

Ceaiul de cardamom m-a încântat; l-aș fi băut și fără lapte – care oricum a venit într-o cantitate nesemnificativă, într-o căniță cât un degetar 🙂

Când am ieșit de la Tahdig, ne-am trezit în plină iarnă, cu o perdea de ninsoare fluturând din cer. Partea bună e că fulgii de zăpadă au mai topit frigul, așa că am băgat un mers alert până la hotel, care era la ceva distanță.

Între prânz și cină am revăzut centrul, pe care nu mi l-am amintit prea bine. Desigur, țineam minte Primăria, câteva biserici și Viktualienmarkt, însă au fost și multe clădiri pe care aveam senzația că le văd pentru prima oară. Mi-a lipsit și aici cheful de fotografiat, deși am văzut o grămadă de colțișoare fermecătoare.

Biserica Asam

În plimbarea de după prânz am ajuns și la Sendlinger-Tor-Platz, în căutarea unei biserici cu nume de ceai: Asam (Ceaiul e Assam, dar să trecem peste detalii). Este o biserică în stil baroc, lipită de clădirile din jur, cu interior întunecat și multe decorațiuni aurite. Din ce am citit, a fost construită de frații Asam – unul sculptor și altul pictor – ca biserica lor privată, însă ulterior a devenit publică. Lângă biserică se află și casa cu același nume, tare cochetă, bogat ornată.

Müller Café & Bäckerei

Pentru că la ieșirea din biserica Asam a început o ploicică de toată frumusețea, ne-am refugiat într-o cafenea din apropiere, care arăta cosy, unde am lenevit vreo 2 ore. Că doar în vacanță mai trebuie să te și odihnești, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.