Crosul Loteriei Române 2019 – antrenament de viteză în IOR

  • E în parcul IOR, adică aproape
  • E gratis
  • E bun pentru un mic antrenament de viteză, că în rest nu mă motivez la așa ceva

Acestea au fost motivele pentru care pe 5 octombrie am participat la Crosul Loteriei Române 2019, o cursă de aproximativ 3,8 km, adică o tură și puțin de IOR, pe malul lacului.

Se pare că e un concurs cu tradiție – se află la ediția 22. Eu îmi aminteam vag de acum muuulți ani (încă nu mă prinsese microbul alergării) că am fost la acest cros când a avut loc în jurul Palatului Parlamentului.

Mi-am propus să scot un 4:30, să vadă și picioarele mele cum mai e, că de la Buftea Multisport Festival n-am prea servit.

Și cum orice cursă are nevoie de o încălzire pe măsură, am băgat un 29 km de dimineață, cu pace puțin sub 6 min/km, cu companie plăcută și vreme minunată de alergat (ador zilele de toamnă pentru că nu trebuie să mă mai trezesc cu noaptea în cap pentru long run-uri). După o oprire de “realimentare” acasă, am revenit la 1 în parc pentru cros. Mă gândeam că o să se strângă mai multă lume, fiind o cursă scurtă, de parc.

Au fost mai multe starturi, în funcție de categoriile de vârstă. N-am avut o strategie smart, am zis doar să alerg ca din pușcă, atât cât m-o ține respirația. Pentru că, nu-i așa, cât de lungi pot fi 3,8 km?

Eh, uitasem… Când ceasul mi-a semnalizat 1 km, aveam senzația că alergasem deja zece. 4:20 a fost pace-ul pe acest prim km și, bineînțeles, era de așteptat să tot crească. Următorii 2 km am scăzut viteza vrând-nevrând (mai mult nevrând, dar neavând ce face).

Spre final, pe lângă plămânii în flăcări, am simțit partea de jos a abdomenului ca o mașină de spălat, ceea ce n-a fost deloc plăcut 😀

16:59 minute a fost timpul oficial, adică locul 11 din 42 de participante la categoria Senioare (19 – 34 ani). Am reușit un pace mediu de 4:33 min/ km – cam ce îmi propusesem.

La finiș am primit o sticlă de apă care a fost mai mult decât binevenită. Nu știu dacă au fost și medalii – cel puțin la finiș nu erau – că eram prea ocupată să respir {se numește „lipsa antrenamentelor de viteză”}.

Am fost total în afara zonei mele de confort, nu m-am simțit deloc în largul meu și am trăit cursa ca pe o luptă de supraviețurire. Partea bună: mi-am revenit surprinzător de repede și am pornit-o agale spre casă.

La Maratonul București de anul acesta o să alerg 21km, fără nicio presiune. O să trag cât pot de bine, dar fără pretenții de PB, pentru că pur și simplu nu m-am pregătit suficient. Sper să plec mai temperat, într-un ritm pe care să-l duc fără să simt că-mi dau duhul pe parcurs, ca acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.