Bun, am bifat antrenamentul de viteză pe anul 2019, acum pot să stau liniștită :))
Iar am plecat tare. Dar de data asta a fost scurt, scurt de tot.
Am participat pentru al treilea an la Duatlon Buftea, redenumit acum Buftea Multisport Festival, eveniment care se întinde pe două zile și reunește mai multe probe: sâmbătă – duatlon și semimaraton (7, 14, 21 km) și duminică – triatlon. Tot pentru al treilea an am participat la proba de ștafetă mixt de la duatlon, unde m-am ocupat de partea de alergare -aprox. 4,6 km + 2,7 km. Și n-am plecat cu mâna goală 🙂
Pentru că nu reușisem să ne luăm kiturile în ziua precedentă, sâmbătă am ajuns devreme în Buftea, când atmosfera era calmă. Calmă a rămas pe toată durata evenimentului, probabil că soarele ne-a cam amețit pe cei care eram acolo – destul de puțini, bănuiesc că majoritatea sunt prin vacanțe.
Mai o vorbă, mai o alergare de încălzire, s-a făcut timpul să ne așezăm în spatele porții de start. Nu mi-am făcut nicio strategie, știam că o să alerg cât de tare pot și atât, cu speranța să mă țină cât mai mult și să nu-mi dau duhul pe traseu.
Numărătoarea inversă, dau drumul la ceas și pornesc ca din pușcă (o pușcă mai primitivă, ce-i drept). Resimt deja căldura, încerc să trag cât mai mult aer în plămâni și să mă țin după câte un concurent, ca să-mi fie mai ușor. Mă uit cu coada ochiului la ceas, întrezăresc un 4:10 și… pfff, iar am plecat prea repede.
Momentul întoarcerii vine mai repede decât îmi aminteam eu de anii trecuți și intru pe Domeniul Știrbey, unde ne alină puțintică umbră. Mai trec de vreo doi alergători, cu ochii în 14 să nu mă împiedic de pietriș și denivelări. Desigur, pace-ul ăla vioi de început deja era istorie. În următoarele minute, tot ce am auzit în jur au fost gâfâielile mele și câte o încurajare venită de pe margine. Nu vreau să știu cum am ieșit în poze… (L.E: Se pare c-am ieșit bine, totuși :D)
Am ieșit din umbră, acuș vine urcarea – în plin soare, o plăcere. Îmi propun să nu încetinesc prea mult, la gândul că finișul e aproape. Gravitația are însă altă părere și nu pot decât să mă supun. Gata prima rundă, predau cipul partenerului, care-și ia zborul spre bicicletă, iar eu trag la umbră și la apă, cu transpirația șiroind. 21 de minute, hai că-i bine.
Am puțin peste 30 de minute de pauză în care să-mi revin, după care urmează un shot de 2,5 km, pentru care sper să mai am energie. Între timp încep să sosească la finiș concurenții de la 7 km, parcă se mai animă atmosfera.
Îmi vine biciclistul, iau cipul și o zbughesc la ultima felie de alergare, prin căldura mai aprigă, cu gâfâielile mai zgomotoase. Deși apăs pedala energiei până la capăt, picioarele nu vor să mă asculte și pace. E pustior traseul acum; mai dau de ceva alergători la semi când întorc, în rest, doar eu și respirația mea obosită.
N-am timp de prea multe gânduri, că acum urc dealul și iau curba spre finiș. În trecere pe sub poartă prind și panglica întinsă pentru cineva din spatele meu (ups…), primesc medalia și gata cursa.
M-a apucat tristețea când mi-am dat seama că pentru a scoate un timp mai bun la semimaraton ar trebui să alerg cam cu pace-ul ăsta. Doar că pe o distanță de 3 ori mai mare decât acum și fără pauză. Great…
Revenind la lucruri mai vesele: 1:09 a fost rezultatul echipei noastre, cu care am ajuns pe locul 2 din 11 ștafete – mixt.
Deși au fost vreo 7,3 km în total, mi-a fost foame ca
după un semimaraton. Am mâncat pepene, cred că pentru prima dată anul
ăsta, plus mere, am băgat și ceva baton Redis, că tot am primit o colecție la
premiere 🙂
Îmi place evenimentul de la Buftea pentru că mă mobilizez și eu să alerg mai repede, altfel, slabe șanse să scad sub 5 min/km.
Cred că mi s-a și speriat ceasul, când mai are el ocazia să înregistreze 4:15 min/km, cât am făcut pe primul km?? Anul viitor, la următoarea ediție, cel mai probabil :))
Palpitant! Parca te si vad alergand! Felicitari!!
🙂 Mulțumesc mult!