Restaurantul Kunnai: o porție de Thailanda servită în București

Pentru unii, răsfăț înseamnă o vizită la spa, o zi de shopping sau lenevit în pat la un film pe Netflix.

În cazul meu, răsfăț înseamnă, printre altele, o masă bună într-un loc unde pot să încerc gusturi noi și, eventual, preparate mai neobișnuite. Dacă am ocazia să ghicesc anumite ingrediente, cu atât mai bine, pentru că ritualul ăsta mă face să fiu atentă la ce mănânc și prelungește plăcerea gastronomică.

La restaurantul Kunnai fusesem acum mulți ani și încă de atunci am rămas cu un gust plăcut – la propriu și la figurat. Așa că am decis să-mi fac cadou de ziua mea o ieșire cu o prietenă la savurat delicatese thailandeze.

Sâmbătă la prânz, când am ajuns acolo, se auzea deja zumzet plăcut de conversație și muzică și surdină. Pe masă ne-a întâmpinat un mic coșuleț cu scorțișoară, anason și… usturoi. Mi s-a părut foarte amuzantă și îndrăzneață prezența usturoiului printre condimentele exotice, așa că prânzul a început într-o notă veselă.

Interiorul este elegant, în tonuri mai neutre, cu câteva decorațiuni simple. Restaurantul are open kitchen, astfel că poți să tragi cu ochiul la ce bunătăți se pregătesc.

Am început cu o supă de pui, galangal și lapte de cocos, pe care am împărțit-o cu prietena mea, printre mmm-uri de încântare și tentative de a încerca să identificăm ce reprezintă fiecare aromă din supă. Pe lângă ingredientele obișnuite, lemongrassul a fost cel mai ușor de ghicit. Despre galangal am aflat ulterior de pe net că este rizomul unei plante din familia ghimbirului, cu gust picant-fresh.

La felul principal ne-am luat fiecare câte un curry: eu unul verde cu pui și busuioc, iar Ioana unul roșu, cu fructe de mare, servite pe un pat de orez Jasmine. Mi-a plăcut mai mult sosul roșu, cremos, picant și dulceag (mi s-a părut că am detectat un pic de scorțișoară, dar probabil că aroma dulce era de la arahide).

La desert am împărțit o înghețată de mango cu lapte de cocos și orez thailandez, lipicios și dulce, care ne-a încântat și mai mult simțurile, “înghețând” gustul picant de la primele două feluri. Curcubeu pe cerul gurii, nu alta 🙂

În Thailanda n-am ajuns, dar ingredientele și aromele exotice de la Kunnai mi-au mers la inimă. Pentru mine, Kunnai rămâne unul dintre localurile speciale din București, care mă face să mă simt în vacanță.

Kunnai

  • Adresă: str. Copilului, nr. 6-12 (zona Domenii), București
  • Website
  • Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.