Brașov Marathon 2018 – impresii de cursă

În fiecare an tot zic că merg mai des la munte pentru alergări sau măcar pentru plimbări, ca antrenament, dar uite că s-a făcut deja aprilie și n-am reușit nicio astfel de ieșire. Așa că la Brașov Marathon, pe 21 aprilie, am ajuns exclusiv cu kilometri pe plat în picioare și curiozitatea de a explora pentru prima oară traseul probei de maraton (38 km).

Însă înainte să povestesc cum a fost cursa, vreau să laud inițiativa organizatorilor de a renunța la paharele de plastic pentru apă de la punctele de hidratare. Și nu doar atât: respect pentru faptul că n-am primit pliante inutile în kit și că n-a trebuit să venim cu declarații printate! Pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, deci evenimentul s-a asortat perfect cu ea. Dacă tot am amintit de kit, mi-a plăcut bentița personalizată și m-am bucurat că voi avea o amintire practică de la cursa asta, având în vedere că tricou nu mi-am luat.brasov marathon finis

Dimineața cursei a fost una generoasă cu noi, alergătorii: luminoasă, fără pic de nori, cu o răcoare revigorantă, numai bună de zburdat. Timpul până la start s-a evaporat rapid, iar la 8 fix  am început goana spre culmea verde din fața noastră. 

Știam că urcarea pe Tâmpa îmi va tăia elanul repejor, așa că n-am fost mirată să constat că picioarele mele cer pauză încă de la începutul serpentinelor. Un câine simpatic făcea ture înainte și înapoi în viteză, cu limba și urechile fluturând în vânt, probabil vrând să ne încurajeze să avansăm mai repede.

Când am ajuns sus, am aruncat o privire admirativă spre oraș, apoi m-am concentrat pe traseul care șerpuia ispititor pe munte, printre copaci. Pentru că de data asta mi-am cronometrat alergarea cu ceasul, am cam fost cu ochii pe cadranul ce indica distanța parcursă.

De obicei, într-o cursă de trail încerc să nu mă gândesc câți kilometri am de alergat, ci să iau traseul bucată cu bucată, ca și cum aș trece dintr-o tărâm magic în altul, fiecare cu provocările sale: urcări line sau dure, poteci înguste, alergare pe frunze uscate, pământ moale ori iarbă, cățărat pe pietre, zăpadă, (fals) plat, văi abrupte sau line, numai bune de viteză etc. Așa am făcut și acum, mai ales că „meniul” competiției a inclus mai toate variațiunile amintite.

Tot traseul a fost excelent marcat; chiar dacă am alergat singură pe unele poteci, n-am avut nicio problemă să găsesc drumul. Voluntarii și-au făcut bine treaba, ne-au încurajat și au fost săritori la umplutul bidoanelor cu apă. La punctele de hidratare am zărit și căni de metal, pentru cei care nu s-au împăcat cu lipsa paharelor de unică folosință.

Într-un final, m-am apropiat de vârful Postăvarul, iar în față a apărut ditamai urcarea. Habar n-aveam cât de mult va trebui să urc, mi-am dat seama de asta de-abia când am ajuns un pic mai sus și am văzut alergători hăt departe. „Nuuu se poateee!” recunosc că am exclamat în gând. „Tocmai până acolo trebuie să alergăm??” Și cei din jurul meu păreau marcați de efort; unii s-au oprit să imortalizeze peisajul cu telefonul. Am încercat să păstrez un ritm susținut  (așa… cam ca o broască țestoasă care meditează), cu gândul la bunătățile de la punctul de hidratare care urma.

În partea de sus, muntele era încă acoperit de zăpadă, iar aici ne-am intersectat cu alergători sprinteni care coborau deja. Cu grijă, m-am cocoțat pe bolovanii de pe vârful Postăvarul pentru a fi bifată la check point. De-abia acum mi-am dat seama că nici n-am privit panorama, așa concentrată eram :)) Asta e, data viitoare.

Am făcut cale-ntoarsă pentru coborâre, care mi-a pus coapsele la grea încercare și m-a făcut să regret lipsa antrenamentelor cu diferență de nivel, dar și faptul că nu mi-am tăiat suficient de scurt unghiile de la picioare. Auch, prea târziu…

Într-adevăr, zăpada era pufoasă și prietenoasă, însă asta nu mi-a ușurat misiunea de a coborî, având în vedere că nu am mare îndemânare la vale. Cred că era mai simplu să mă rostogolesc până jos, dar am zis să nu trișez 😛 și am rămas în picioare, alunecând cu grijă prin pufoșenia albă. Știu, știu, nu prea aveam ce să pățesc în afară de a îmbrățișa zăpada, dar am fost oricum prudentă.

A urmat o zonă suficient de abruptă cât să ezit să cobor în viteză, iar de mers ar fi fost crimă (nu vreau să mă gândesc cum sunt coborârile astea pe vreme rea, cu și mai mult noroi sau gheață). Mai o țopăială, mai o oprire să mă orientez pe unde e mai bun terenul… a trecut și porțiunea asta.

După atâtea banane, stafide și batoane dulci, la ultimele puncte de revitalizare am găsit și cașcavaaaaal. Într-un acces de generozitate, după ce am înfulecat câteva bucăți zdravene, am luat-o din loc repejor, ca să mai las și celorlalți alergători (nu că mă laud, dar la mâncat cașcaval aș ieși lejer pe locul 1).

Apropierea finișului a început să fie semnalizată de turiștii pe care îi întâlneam tot mai frecvent pe traseu, așa că am strâns din dinți încercând să neglijez faptul că încălțămintea parcă mi se micșora cu fiecare kilometru.

Când am ajuns la Șaua Tâmpei, energia se cam terminase și am dat-o pe mers, cu scurte reprize de alergat (stilul roboțel). Am răsuflat ușurată că traseul ne-a scutit de Treptele lui Gabony, alea abrupte, care mi se par sinucidere curată.

Ultimul kilometru parcă a durat o eternitate, așa că bucuria vederii finișului a fost cu atât mai mare. Mi s-a părut fain că încă erau încurajatori care s-au animat la sosirea mea, după 6 ore și 21 de minute de la start, cât mi-a luat mie să parcurg cei 38 km (timp în care primii concurenți sosiți probabil că deja făcuseră duș, masaj și trăseseră și un pui de somn).

Mi s-a pus de gât o medalie simplă, în ton cu atmosfera eco-friendly a evenimentului. Nu dă ea prea bine în poză, dar până la urmă n-o port în fiecare zi :D.

maraton brasov trail

Mâncarea un pic picantă primită după cursă a intrat la fix (gulaș, oare?). Mi-am dat seama că între timp se făcuse cald, iar Piața Sfatului era plină de lume care stătea la soare, pe bănci sau la terase. Și încă o dată mi-am spus că e al naibii de frumos Brașovul ăsta.

brasov piata sfatului aprilie 2018

Pe scurt…

Brașov Marathon a fost prima cursă oficială pe 2018, una care s-a dovedit mai solicitantă decât m-aș fi așteptat (din cauza lipsei de antrenament, nu mă plâng :D). Nota maximă pentru organizare și voluntari, sper să păstreze în fiecare an ideea unei competiții cu un impact cât mai mic asupra mediului! Traseul maratonului mi-a plăcut, e accesibil ca localizare, bun de parcurs și la pas (nu că în cursă aș fi alergat prea mult :)) și mă bucur că mi-a oferit ocazia să fiu din nou eu cu muntele.

7 thoughts on “Brașov Marathon 2018 – impresii de cursă

  1. Cornelia

    Felicitari, Andra! Bravo! A fost un bun antrenament pentru inceputul sezonului competitional. Mult succes si la urmatoarele curse!

    Reply
  2. Radu

    Bravo.
    Eu am inceput la fel de in forta,Cluj Maraton in 5 ore – nu ai un genunchi in plus?:) – si urmeaza in mai 2 crosuri de sosea, un semi montanla Cozia, maraton montan la Baisoara. In iunie Custura cea cu grindina. Apoi om vedea.Spor!

    Reply
      1. radu

        Din pacate a tb sa ma schimb de la maraton la semi ptr Baisoara. Am alergat cam dur pe muntele Cozia si am facut o intindere musculara. Voi trage la maraton la CiucasX3.

        Reply
          1. radu

            Multumesc. Felicitari ptr Duatlon. Sunt aproape refacut, dar nu o sa ma risc. Am 4 curse in mai.
            Spor la treaba!

            Reply

Leave a Reply to Cornelia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.