Tag Archives: Belfiore

Despre alergare şi o cremă de protecţie solară

De când alerg dimineaţa, a început să-mi placă şi mie vara, pentru că lumina generoasă îmi dă energie şi mă face să sar din pat fără prea multe negocieri cu alarma ceasului. Uneori e extrem de cald chiar şi la 8-9, aşa că încerc să mă mobilizez spre parc cât de devreme pot, ca să prind soarele cât e încă blând. Cu toate astea, nu-mi iese de fiecare dată, iar în weekend ajung de obicei mai târziu la alergat, aşa că m-am bucurat să pot încerca o cremă de protecţie solară naturală, cu ingrediente de calitate, de la Belfiore.

Chiar dacă cei mai mulţi asociază crema de protecţie solară cu statul la plajă şi bronzatul, ei bine, eu o folosesc pentru a-mi apăra pielea de soare atunci când alerg. Şi asta pentru că nu mă dau în vânt după făcut plajă sau bronzat, ci prefer activităţile mai… dinamice 😀 Dar chiar şi aşa, din alergare, tot m-a prins un pic soarele pe braţe, care sunt cele mai expuse.

gamarde-crema-de-protectie-solara

Am testat crema de protecţie solară Gamarde şi am ales varianta cu factor de protecţie 30, pentru că, aşa cum ziceam, iau contact cu razele solare dimineaţa, când nu sunt atât de puternice. La aplicare are un miros dulceag, de zahăr cu scorţişoară, şi nu e lipicioasă. Mi-a fost companie plăcută şi discretă la alergat şi nu am mai stat cu grijă că pielea şi aluniţele mele vor avea de suferit. Continue reading