Primul lucru pe care îmi vine să-l fac când îl văd pe Jamie Oliver gătind este să dau fuga la piaţă (la PIAŢĂ, nu la supermarket), să cumpăr un braţ de legume proaspete şi să-mi fac din ele o salata uriaşă. Nu ştiu dacă e datorită accentului britanic, al zâmbetului sau al pasiunii cu care povesteşte, dar e magic. E atât de plin de energie şi de bună dispoziţie, că te motivează să te ridici şi să spui: Pot să o fac şi eu! Să găteşti e plăcut, e uşor, e cool, e o joacă. Mai rar bucătari aşa dinamici, care să umple spaţiul cu personalitatea lor şi nu cu abdomenul voluminos.

Când am răsfoit cărţile lui de reţete, dincolo de pozele apetisante cu feluri de mâncare pentru toate gusturile, cu sfaturi şi secrete, mi s-a părut că lipsea ceva. Pentru că, de fapt, toată vraja stă în modul în care învârte el tigăile, prezintă ingredientele, amestecă salate cu mâinile şi se linge pe degete la modul cel mai inocent posibil. Practic, Jamie transformă gătitul în ceva savuros, care poate produce cel puţin la fel de multă plăcere ca actul de a mânca. Continue reading →