Poate nu știți, dar într-o altă viață am fost pasionată de pictură. În generală și liceu am participat la o grămadă de concursuri, am luat premii și am avut chiar expoziții personale. Însă la facultate am găsit alte lucruri cu care să-mi ocup timpul liber (hoinărit și descoperit Bucureștiul), așa că latura mea artistică a luat o pauză.
Am avut ani în care m-am plimbat la greu, trăiam pentru vacanțe și m-am scufundat cu plăcere în atmosfera din alte orașe și țări.
O altă perioadă m-am focusat pe ce înseamnă să mănânci sănătos, rețete și moduri prin care să mă împrietenesc cu alimentele mai hrănitoare. No more supe la plic, ca în facultate 😛
Mai ușoară cu câteva kilograme, am pornit blogul și m-am apucat serios de scris, iar treptat am transformat asta într-un „job”, amintindu-mi că, totuși, am terminat Facultatea de Comunicare și PR.
A fost o etapă în care mi-a plăcut să fac broșe colorate din fetru și am explorat și alte metode de a crea minuni de tot felul, gen quilling sau soutache.
Am dansat salsa cubana cu mare plăcere pentru câțiva ani buni. Și acum, când vreau să mă energizez, dau play la melodiile latino cu ritmuri pline de viață.
În prezent, în viața mea e pe val alergarea, capitol la care încă scriu cu bucurie și sper să fac asta pentru mult timp de-acum încolo.
Foto: Irina Anton, Fisheye
De fiecare dată am simțit o mică apăsare când a trebuit să recunosc că o anumită activitate nu mai este o prioritate pentru mine. Nu neapărat că nu-mi mai place, ci că aș vrea să încerc și altceva, iar cum timpul e limitat… e nevoie și de decizii mai dure 🙂
Îmi doresc ca și pe viitor să am puterea să renunț la hobby-urile care altă dată mă entuziasmau, dar acum nu mă mai reprezintă sau nu mai sunt o prioritate. Uneori ne ținem prea strâns de activități care nu mai sunt despre noi, doar pentru că în trecut obișnuiau să fie parte intimă din ființa noastră.
Vestea bună?
Ce suntem azi se datorează și obiceiului respectiv, acum dat deoparte. Hai să fim recunoscători pentru asta! Chiar dacă la un moment dat a trebuit sau am ales să-i dăm drumul, el vor fi într-o formă sau alta mereu parte din noi.
Iar dacă ne vom răzgândi, poate putem relua o parte dintre aceste activități. Faptul că am pus punct la un moment dat nu înseamnă că am încheiat pentru totdeauna cu ele. De multe ori nici măcar nu e un “Adio”, ci doar „La revedere”.
Nu suntem datori să păstrăm activitățile sau pasiunile care nu ne mai aduc bucurie doar din recunoștință pentru momentele minunate pe care ni le-au oferit, la fel cum nu e bine să ținem cu dinții de obiectele adunate de-a lungul timpului.
Și cred că ar fi fain să ne stabilim prioritățile în fiecare etapă din viața noastra în funcție de ce simțim noi că ni se potrivește, nu după ce dictează obiceiurile, alți oameni, trendurile sau istoria.
Sigur că poate cei din jur se vor mira de schimbările astea, uneori ne vor lua la rost, mai ales dacă nu se potrivesc cu imaginea lor despre cum ar trebui să fie „viața”.
Articolul tau vine la fix – sunt si eu intr-o perioada de “decluttering mental” si incerc sa scap de pasiuni in care nu ma mai regasesc. E bine ca nu sunt singura in situatia asta. Pana la urma, hobbyurile respective si-au indeplinit scopul – ne-au format putin si au pavat drumul catre ceva nou. Renuntarea la ele e doar un pas necesar in dezvoltarea noastra.
Da, dacă reușim să trecem peste disconfortul provocat de renunțarea la diferite lucruri/ obiceiuri care nu ne mai reprezintă, facem loc pentru alte experiențe speciale. Mult succes, you are not alone! 🙂
Uite că despre pasiunea ta pentru pictură nu știam nimic 🙂 Elizabeth Gilbert spunea că atunci când vine vorba de pasiune sunt două tipuri de oameni: the jackhammer și the hummingbird. Adică sunt cei care de mici au aceeași pasiune de care se lasă conduși întreaga viață și cei care au diferite pasiuni în diferite etape ale vieții. Poți vedea mai jos discursul ei, dacă nu îl știi deja:
http://www.oprah.com/own-supersoulsessions/elizabeth-gilbert-dont-chase-your-passion-and-maybe-youll-video
Eu am avut diferite pasiuni pe parcursul vieții și îmi dau seama că de unele parcă am tras mai multă vreme, chiar dacă nu mă mai regăseam în ele. Chiar și acum mai fac asta 🙂 De aceea am decis să am un blog personal, cu un titlu care să nu ducă cu gândul la o anumită tematică, pentru că poate acum scriu despre ceva, dar poate peste un an – doi voi scrie despre cu totul altceva, în funcție de ceea ce mă pasionează. Și nu vreau să fie nevoie să îmi schimb … din nou … blogul :))
Sună încurajator ce zice Elizabeth 😀 Și eu sunt din această categorie a căutătorilor, uneori mă apucă panica din cauza asta, mai ales când văd oameni hotărâți și mega-pasionați de un anumit lucru. Cred că are legătură cu o teamă a mea că dacă îmi aleg un singur domeniu, n-aș fi niciodată suficient de bună doar pentru el. De-asta prefer să “ciugulesc” din mai multe.
Ai fost inspirată să dai blogului un caracter personal, mai ales că e simplu și ușor de ținut minte numele 🙂
Am fost inspirată a treia oară 🙂 dar mersi, că aveam emoții și cu a treia alegere, dar cum nu am avut altă revelație, după lungi și grele căutări, am zis că rămâne numele ăsta. Oricum Zâmbet și Sănătate mi se pare un nume potrivit pentru blog, care îți dă de înțeles că articolele sunt scrise într-o notă optimistă, pozitivă, ceea ce nu cred că se va schimba indiferent de ce te va pasiona pe viitor 🙂
Așa sper să fie 🙂 Mulțumesc!