10 locuri dragi după 10 ani de Bucureşti

Pentru că anul ăsta, 2015, se împlinesc 10 ani de când m-am mutat cu totul în Bucureşti, am scotocit puţin prin memorie şi am descoperit amintiri care îmi ating plăcut sufletul. A trecut un deceniu (wow, ce fel sună!) de când Capitala a devenit oficial acasă, iar în timpul ăsta am făcut cunoştinţă cu sute de locuri speciale, am trăit sentimente felurite şi am experimentat viaţa felie cu felie, prin evenimente şi oameni minunaţi.

panorama-piata-romana-crystal-towe

Aşadar, am făcut un top al celor mai dragi locuri din oraşul ăsta mare şi capricios, pe care încă încerc să-l desluşesc la pas. Ce-a ieşit, vedeţi mai jos.

  1. Parcul I.O.R.

Mi-au trebuit vreo 4-5 ani ca să-l descopăr şi să-l îndrăgesc, deşi se află atât de aproape de blocul meu. Doar 10 minute în alergare mă despart de fâşia de verdeaţă primitoare, cu raţe, lebede şi alei şerpuitoare, unde îmi încarc bateriile cu energie şi îmi încep ziua în forţă. Îmi place că aleea din jurul lacului este curată, cu asfalt bun, perfectă pentru zburdat, mai ales dimineţile, când lumea e mai puţină şi parcă mai binevoitoare.

primavara-in-parcul-titan

  1. Centrul Vechi

Centrul vechi al Bucureştiului e un sos pregătit cu tot felul de condimente, unele picante, altele dulci, acrişoare, altele cu un gust nedefinit. De când am păşit prima dată pe strada Lipscani, centrul vechi a trecut printr-un lifting total. Cameleonic, revoltător, s-a transformat enorm şi se transformă încă, săptămânal aş îndrăzni să zic, sub privirile mele uimite. Apar terase de fiţe, dispar locuri cu tradiţie, însă unele spaţii rămân şi devin parte din peisajul urban (Fire Club, ca să dau doar un exemplu). Magazine moderne şi branduri celebre îşi arată faţa de după clădirile vechi, într-un joc absurd de-a v-aţi ascunselea. Una peste alta, centrul vechi rămâne un spaţiu unde poţi găsi cu siguranţă un colţişor pe sufletul tău, indiferent că-ţi place aglomeraţia sau preferi localurile mai liniştite.

centrul-vechi-priveliste

  1. Biblioteca Naţională

La Biblioteca Naţională, în vechiul sediu din centrul vechi, am petrecut multe ore aplecată deasupra meselor de lectură din sălile înalte şi impunătoare. Cum prima întâlnire cu BCU nu a fost prea plăcută, timp de 3 ani m-am refugiat la Naţională pentru a răsfoi cărţile pe care le aveam de studiat la facultate. Mirosul de pagini vechi, bibliotecarele amabile şi calculatoarele antice unde căutam cotele cărţilor sunt amintiri la care zâmbesc şi acum.

  1. La Motoare

Chiar dacă s-a desfiinţat deja de ani buni, îmi amintesc destul de bine locul ăsta: o terasă având ca acoperiş cerul, plină de mese lungi din lemn, cu beri, libertate şi visuri. Un fel de Vama Veche în Bucureşti, cocoţată deasupra Teatrului Naţional, unde dădeai peste o grămadă de prieteni, amici sau împărţeai mesele cu necunoscuţi. Urcatul până la Motoare era o experienţă în sine datorită liftierei care cosea goblenuri, un personaj intrat în folclor.

la motoare TNB bucuresti

  1. APD

Adică Asociaţia Pro Democraţia, un ONG în care am fost voluntar ani buni şi datorită căruia am cunoscut oameni faini care îmi sunt încă apropiaţi şi la fel de dragi. Seri de Café-uri, dezbateri politice, culturale şi nu numai, petreceri sau monitorizări de alegeri, pe toate le-am trăit cu zâmbete şi entuziasm în sediul din bd. Averescu, aproape de Arcul de Triumf.

  1. Schimb de cărţi

Chiar dacă nu are o locaţie propriu-zisă, pentru că evenimentul a tot migrat prin diverse ceainării şi cafenele, Schimb de cărţi este o întâlnire lunară pe care rar o ratez, de ani buni. Dincolo de cărţi, aici se schimbă impresii şi informaţii, la un ceai asortat cu prăjituri cochete.

schimb de carti bucuresti bookblog

  1. Metroul

Mirosul pe care mulţi nu-l suportă, răcoarea din staţii pe timp de vară şi aerul cald iarna sunt doar câteva din lucrurile care îmi plac la metrou. Mă fascinează zgomotul şi călătoriile prin tunel, apreciez că este rapid, eficient şi mă simt în siguranţă când intru în burta lui.

  1. Strada Povernei

Clădirea centrală SNSPA se afla odinioară pe strada Povernei şi ăsta este motivul pentru care îmi e atât de dragă. În facultate, aici făceam seminarii şi cursuri, mâncam chestii bune-bune la cantină şi tot aici mi-am făcut o parte din prietenii pe care îi am şi acum.

SNSPA bucuresti comunicare

  1. Ceai la Cotroceni

Este locul unde m-am îndrăgostit de ceai şi am descoperit faţa sensibilă a Bucureştiului, la lumina lumânărilor mărunte. Ceainăria m-a apropiat de capitală şi m-a învăţat să nu o judec după aparenţe, ci să caut dincolo de faţadele scorojite şi ferestrele acoperite de iederă. Chiar şi o casă simplă poate ascunde camere de poveste, unde simţi că eşti în altă lume. O lume slow, fermecătoare, romantică, unde jazz-ul se aude în surdină. Magia unui oraş care pe vremea aceea îmi era străin am simţit-o din plin la micuţa ceainărie din Cotroceni, gustând din ceai, şerbet şi pricomigdale.

ceainaria cotroceni

Foto: Gia

  1. Acasă

Sunt recunoscătoare pentru locul în care stau şi atmosfera atât de caldă, pe sufletul meu. “Vizuina” este spaţiul unde mă simt mereu în largul meu şi cumva a devenit şi o parte din mine, prin siguranţă, confort şi linişte.

seara-linistita-cu-carte-si-ceai

Bineînţeles, sunt tare curioasă să aflu şi locurile voastre dragi din Bucureşti. Le puteţi împărtăşi printr-un comentariu 🙂

Articol publicat pe România Pozitivă

14 thoughts on “10 locuri dragi după 10 ani de Bucureşti

  1. Bia

    Uneori simt ca suntem pe aceeasi lungime de unda, am mai patit cu tine: citeam ceva aici ce avea cumva legatura cu ce pregateam si eu pentru blog :)) Acum, de exemplu, am in lucru (nu stiu cand o fi gata) un articol despre locurile mele preferate din Clujul in care traiesc de 8 ani si jumatate… 🙂

    Mie îmi place si Bucurestiul, ti-am mai zis? Sunt dintre aia care nu-i poate inghiti pe cei care zic ca este urata capitala noastra…

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Abia aştept să-ţi citesc articolul cu locurile preferate din Cluj, nu de alta, da mi s-a cam făcut dor de el 🙂
      Poate că Bucureştiul e mai greu de iubit la prima vedere, însă ascunde aşa multe surprize, că n-ai cum să nu-l îndrăgeşti, în timp. Bine, asta dacă ai ochi pentru ele 😀

      Reply
  2. Silving

    Wow! In afara de Biblioteca (si de BCU, de care mi-ai amintit, unde eram mai des), si de IOR unde cred c-am fost o data, nimic nu mai e din Bucurestiul ce-l stiam, Lipscani doar cu numele, sunt convinsa ca apar si dispar magazine, restaurante, etc. Imi zicea vikingul azi ca citea despre 10 locuri de vizitat inainte de a disparea, unul era Bucurestiul- se minuna si el sa-l vada in clasamentul ala- se pare cå din cauza multor cladiri istorice lasate in paragina.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      E adevărat că încă mai sunt multe clădiri în paragină şi terenuri virane abandonate, însă cel puţin în centrul vechi s-au mai reparat, iar unele arată super-bine. Iar faţă de acum 10 ani, când ţi-era frică să treci pe Lipscani la 9 seara, acum e chiar la polul opus 🙂

      Reply
  3. denisa1999

    interesant articolul. La mine s-au facut 15ani si am si eu ceva locuri de amintit. Zona Grozavesti-Regie, unde am stat 3ani si am descoperit orice loc nou, Club Dumars si cantina din zona. Nu mai amintesc de discotecile din zona- R1, R2, R3 si fabrica de paine Spicul cu al ei miros de paine calda la primele ore ale diminetii si seara. Biblioteca pentru mine unde am descoperit carti in engleza despre psihologia experimentala si multe alte domenii interesante si le puteam lua acasa – era cea din spatele Facultatii de Drept/Rectorat. Parcul Carol pentru mine mi se pare cel mai frumos, atunci ajungeam mai des, acum mai rar. Iubesc metroul, mi se pare cea mai rapida descoperire fara stat la semafor, nu intarzii. Au fost schimbari dar ma bucur ca s-a revenit la legatura Militari-Unirii. Cand eram studenta desi aveam abonament redus la RATB, iarna plateam mai mult ca sa am abonament la metrou, pentru ca era caldurica si putina inghesuiala. Si cu parere de rau vreau sa amintesc si de ex Sala Dalles. Pentru mine era locul unde gaseai orice cadou de ultima ora pentru o persoana sofisticata. Aveam ferestre la universitate si stateam o ora rasfoind albume si carti interesante. Si vreau sa mai amintesc locatia Sheriff’s de la Unirii-Universitate. Era un excelent loc de intalnire iarna, spatios, gaseai loc mai greu si puteai servi de la o pizza, o prajitura , o super inghetata pe alese. Culmea – centrul vechi inca nu m-a atras desi trec des pe acolo. Inca astept sa ajunga la adevarata splendoare in 5-10ani. Bucurestiul are multe locuri de descoperit, este el gri, stam prost la capitolul muzee, dar nu trebuie sa ne pierdem speranta. Iar in Cluj pentru mine as aminti gradina botanica.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Ce faine amintiri, mulţumesc că ne-ai povestit despre locurile tale preferate :*
      Se pare că ne amintim cu drag de studenţie şi de locurile pe care le frecventam atunci 😀

      Reply
  4. denisa1999

    practic asa am descoperit Bucuresti-ul. Sa mai amintesc ca uneori ma duc la expozitia respectiva doar ca sa vad locatia?

    Reply
  5. Sinziana

    Hmm.. sa vedem. Ar fi Cafenescu, o cafenea foarte simpatica pe str. Econom Stoicescu. Si tot in zona, binecunoscuta Piranha, unde am petrecut multe seri placute cu vin fiert. Mi-e extrem de draga zona Titan, unde am locuit niste ani buni. Cand am plecat din Bucuresti am trecut inclusiv pe la vanzatoarele din mall-ul de langa metrou ca sa imi iau la revedere. Da, stiu, ciudat, dar inca de pe atunci ma incerca nostalgia si cred ca m-as emotiona foarte tare acum daca m-as reintoarce in Titan. Am iubit mult de tot acel parc. Apoi, mai erau magazinasele din Lipscani de unde sora-mea si cu mine ne luam tot felul de gablonturi. Petreceam ore intregi printre cutiile cu fel de fel de minuni, apoi ne luam cate o galusca cu prune de la o mica patiserie. Chiar, or mai fi avand galuste cu prune acum?

    Mai era si magazinul Now and Wow, intre Universitate si Unirii, plin cu haine feminine, de bun gust, frumos lucrate. Plecam mereu cu ceva de acolo si inca mai am rochite care imi sunt si acum admirate. Si sa nu uit: era o patiserie la metrou la Eroilor care facea cele mai bune cornuri cu ciocolata pe care le-am mancat in viata mea. Ce de nostalgii… pacat ca nu am facut chiar deloc poze acestor mici insule din viata mea de studenta la Bucuresti, dar noroc cu tine ca mi-am reactivat amintirile. 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Daaaaaa, de Cafenescu îmi amintesc şi eu, ştiu că era pe undeva aproape de Grozăveşti, pe o străduţă – super faină atmosfera 🙂 Şi prin Piranha mergeam, îmi amintesc şi acum de acvariul cu peşti 😀 Doar că ultima dată când am stat la terasă a durat o eternitate să vină să ne ia comanda, deşi eram multe persoane la masă, iar de atunci n-am mai călcat pe-acolo…
      Găluşte cu prune se găsesc sigur pe la patiserii, nu ştiu dacă şi la cele din centrul vechi, dar am mai văzut prin vitrine 🙂
      Iar magazinul Now and Wow încă mai există, în aceeaşi locaţie, deci dacă mai ajungi prin Bucureşti îi poţi face o vizită 😉

      Reply
  6. George

    Locuiesc in Bucuresti de cand ma stiu adica de aproape 40 de ani. M-am plimbat foarte mult pe jos in cautarea strazilor incarcate de istorie sau case frumoase si pot sa afirm ca Bucurestiul este un oras foarte interesant pentru cei care doresc sa-l priveasca dincolo de problemele lui. Orasul are nevoie de iubire din partea tuturor !. TOP 10 personal; 1-Acasa, 2-Parcul IOR (parcul vietii mele), 3-Parcul Carol I, 4-Parcul Ioanid, 5-Ateneul Roman, 6-Gradina Botanica, 7-Cartierul Cotroceni, 8-Arenele BNR (tenis), 9-Teatrul de Comedie, 10-Ceai La Vlaicu.

    Reply
  7. Andra :) Post author

    Super fain topul tău, îmi plac multe din locurile enumerate 🙂
    Ce-i drept, mi-a fost foarte greu să aleg doar 10, din cele menţionate de tine aş mai fi inclus şi Grădina Botanică, Cotroceniul şi Ceai la Vlaicu.
    Într-adevăr, Bucureştiul are şi zone cu farmec şi detalii impresionante.

    Reply
  8. Pingback: România. Puzzle subiectiv de lucruri bune | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply to gia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.