Poftă bună la o felie de viaţă!

Poate că lumea n-ar fi aşa de rea dacă am încerca s-o gustăm ceva mai mult” – Henry Miller

Suntem pe „fast mode” în mai tot ceea ce facem. Răbdarea a ajuns să fie un atribut desuet, iar timpul – un lux. Viaţa devine un fast food în care am uitat să ne savurăm nu doar mâncarea, ci şi zilele.

De câte ori ţi-ai luat prânzul pe colţul biroului, muşcând la întâmplare dintr-un covrig în timp ce-ţi foloseşti tastatura în loc de farfurie? Îţi vei da seama, probabil, că aceeaşi grabă te cuprinde atunci când înfuleci din viaţă, mestecându-ţi zilele absent, cu gândul la desertul care se lasă aşteptat.

prajitura-raw-rawcoco

Uiţi că viaţa e cu autoservire, că trebuie să intri în bucătărie şi să te foloseşti ingredientele pe care le ai la dispoziţie pentru a avea ceva bun la masă, gătit cu creativitate şi curaj. Ceva care să-ţi placă şi ţie, dar şi celor din jurul tău, căci ce poate fi mai plăcut decât să-ţi strângi oamenii dragi în jurul unei mese cu bunătăţi? Nu toţi suntem bucătari, desigur. Dacă tortul nu ţi-a ieşit prea bine, nu-i nimic. Îmbracă-l într-un zâmbet sincer şi ai reparat situaţia.

Savurează-ţi ziua ca şi cum ai gusta din desertul tău favorit sau din prăjitura bunicii, ce-ţi aminteşte de copilărie. Priveşte-o bine, admiră-i forma, consistenţa cremoasă şi decorul din fructe colorate. Nu te teme, viaţa nu îngraşă, aşa că muşcă din ea cu încredere. Cu fiecare felie, simte-i textura şi aromele diferite care se îmbină şi se completează. Scorţişoară, lapte dulce, esenţă de vanilie, migdale…

Crocantă, însiropată sau acrişoară, savurează fiecare zi pe-ndelete, conştient de ceea ce ai şi bucură-te că te hrăneşti cu ceva ce-ţi place. Iar când viaţa ţi se pare prea grea sau amară, pune-i deasupra o linguriţă de gem.

Articol publicat pe România Pozitivă

3 thoughts on “Poftă bună la o felie de viaţă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.