Ce poate fi mai plăcut într-o zi de sâmbătă decât o plimbare în natură?
O plimbare în natură în picioarele goale 🙂
Aveam pe listă încă de anul trecut Parcul Dendrologic Simeria (sau Arboretum Simeria), aflat în apropiere de Deva, așa că într-un weekend am profitat de vremea bună pentru o ieșire în aer liber.
Parcul Simeria are o suprafață de 70 ha, iar zonele amenajate alternează cu cele sălbatice. Am plătit biletul de intrare (costă 4 lei pentru adulți) și ne-am aventurat în marea de verdeață din fața noastră.
Prima oprire a fost în fața vechii clădiri ICAS (Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice), care nu știu dacă e funcțională, însă este înconjurată de ghivece de plante, care îi dau un aspect boem. Așa mi s-a părut mie.
Mi-au plăcut mult cele două mici sculpturi sub formă de anghinare, de la scările de vizavi. Mă rog, în realitate s-ar putea să fie conuri de brad, dar eu m-am gândit la ele ca anghinare cu dorul de Italia în suflet.
Continue reading