• Ceremonia ceaiului este asociată de cele mai multe ori cu Japonia, care a adus-o la rang de adevărată artă, însă cei care au descoperit beneficiile acestei băuturi au fost chinezii, aproximativ prin anul 2.700 î. Hr., potrivit legendei. Spre deosebire de ceremonia japoneză a ceaiului, cea chineză durează mai puţin, deoarece în acest caz accentul se pune pe savurarea băuturii.

• Ceremonia ceaiului Kung Fu, o specialitate din provincia chineză Fukien, presupune gesturi rafinate şi graţioase, dar precise. Durata sa este scurtă: de la fierberea apei până la servirea primei ceşti de ceai nu trec mai mult de 10 minute, iar cei cu experienţă în prepararea ceaiului fac aceste  în doar 5 minute.

• Când China a început să exporte ceai, cuvântul folosit pentru ceai, „ch’a”, a fost preluat de mai multe ţări. Asfel, portughezii l-au adoptat ca atare, „ch’a”, ruşii l-au numit „ceai”, hinduşii şi perşii îl pronunţau „cha”, arabii îi spuneau „shai”, iar turcii „chay”. Însă în dialectul din Fukien, cuvântul pentru ceai este „te”, iar negustorii străini care făceau comerţ în portul X’iamen din această zonă au preluat această variantă. De aceea, englezii numesc ceaiul „tea”, olandezii şi nemţii – „tee”, francezii „thé”, iar italienii, spaniolii, danezii, norvegienii şi suedezii folosesc cuvântul „te”.

Continue reading →