Tag Archives: ceremonia chinezească a ceaiului

T-bar Bucharest – un loc secret pentru pasionații de ceai

T-bar nu e tocmai un loc secret, însă nu este foarte popular pentru că se adresează doar celor super-pasionați de ceai. Ceai adevărat, nu mușețel 😛

Se află aproape de Unirii, în cadrul X Hostel Bucharest, unde cobori pe scări spre un loc despre care n-ai zice că găzduiește o ceainărie. 

Într-un colț cu lumină discretă, o bibliotecă delimitează spațiul cu pernuțe și fotolii al T-bar.  T-bar nu e tocmai o ceainărie clasică, e mai mult un loc de relaxare cu ceai, iar “meniul” cuprinde doar câteva sortimente.

t bar bucharest ceai

Ne-am descălțat și am intrat, apoi ne-am așezat pe covor. M-a mirat să văd desenat pe pereții negri ceva ce pare a fi Opera din Sidney, fără legătură directă cu ceaiul, dar se pare că face parte din personalitatea hostelului 🙂

Sunetul bilelor de biliard lovindu-se una de alta și muzica agitată s-au estompat automat când Riku, gazda noastă, a început să pregătească ceaiul după metoda chinezească Gong Fu și să ne povestească despre lumea asta minunată.  Continue reading

Ceaiul în lume – curiozităţi

  • Ceremonia ceaiului este asociată de cele mai multe ori cu Japonia, care a adus-o la rang de adevărată artă, însă cei care au descoperit beneficiile acestei băuturi au fost chinezii, aproximativ prin anul 2.700 î. Hr., potrivit legendei. Spre deosebire de ceremonia japoneză a ceaiului, cea chineză durează mai puţin, deoarece în acest caz accentul se pune pe savurarea băuturii.
  • Ceremonia ceaiului Kung Fu, o specialitate din provincia chineză Fukien, presupune gesturi rafinate şi graţioase, dar precise. Durata sa este scurtă: de la fierberea apei până la servirea primei ceşti de ceai nu trec mai mult de 10 minute, iar cei cu experienţă în prepararea ceaiului fac aceste  în doar 5 minute.

cescuta-cu-ceai-infinitea

  • Când China a început să exporte ceai, cuvântul folosit pentru ceai, „ch’a”, a fost preluat de mai multe ţări. Asfel, portughezii l-au adoptat ca atare, „ch’a”, ruşii l-au numit „ceai”, hinduşii şi perşii îl pronunţau „cha”, arabii îi spuneau „shai”, iar turcii „chay”. Însă în dialectul din Fukien, cuvântul pentru ceai este „te”, iar negustorii străini care făceau comerţ în portul X’iamen din această zonă au preluat această variantă. De aceea, englezii numesc ceaiul „tea”, olandezii şi nemţii – „tee”, francezii „thé”, iar italienii, spaniolii, danezii, norvegienii şi suedezii folosesc cuvântul „te”.

Continue reading

Datina ceaiului – Lam Kam Chuen

datina-ceaiului„Datina ceaiului” povesteşte foarte frumos despre arta orientală a acestei băuturi magice, de la descoperire, cultivare, tipuri, preparare până la semnificaţii şi simboluri, legende şi proprietăţi curative. Pe scurt, o carte preţioasă pentru iubitorii de ceai, cu informaţii complete, ilustrată cu imagini calde, în culori plăcute.

Cartea se referă în principal la datina chinezească a ceaiului, diferită de cea japoneză. În China, accentul se pune pe savurarea băuturii, pe când în Japonia ceremonia este partea mai importantă, având o durată ce poate ajunge la câteva ore.

O altă deosebire între cele două culturi este cea a clasificării frunzelor de ceai. În China, plantele de ceai se împart în şase tipuri: albe, galbene, verzulii, verzi, roşii şi negre. De cele mai multe ori, se pune semnul egal între ceaiul fermentat şi ceaiul negru, ceaiul nefermentat şi ceaiul verde, şi ceaiul semifermentat şi ceaiul Oolong. Cultura chinezească nu clasifică ceaiul în acest fel, ci după felul frunzelor şi modul în care se prepară băutura: Continue reading