Tag Archives: despre ceai

Prima mea experiență cu un gaiwan

Ce este un gaiwan? vă întrebați, probabil, dacă nu sunteți familiarizați cu acest recipient chinezesc, folosit la infuzarea ceaiului. Gaiwanul este format din trei părți: farfurioară, bol și capac, și joacă rolul principal în Gongfu, o metodă chinezească de preparare a ceaiului.

gaiwan

Am profitat de weekendul trecut ca să mă “joc” pentru prima dată cu un gaiwan. Unul alb, simplu, cu margini delicate – o adevărată bijuterie minimalistă (există și astfel de recipiente cu ornamente sau chiar transparente).

Gaiwanul este un fel de “ceainic în miniatură”, unde frunzele de ceai fac cunoștință cu apa caldă, creând infuzia/ ceaiul.

gaiwan ce este

Bun, dar nu e cam mic? Este, într-adevăr. Însă metoda de pregătire e un pic diferită față de cea cu care suntem noi, europenii, obișnuiți. Ceaiul la gaiwan este pregătit și servit… în tranșe. Pe scurt:  Continue reading

Ceaiul în lume – curiozităţi

  • Ceremonia ceaiului este asociată de cele mai multe ori cu Japonia, care a adus-o la rang de adevărată artă, însă cei care au descoperit beneficiile acestei băuturi au fost chinezii, aproximativ prin anul 2.700 î. Hr., potrivit legendei. Spre deosebire de ceremonia japoneză a ceaiului, cea chineză durează mai puţin, deoarece în acest caz accentul se pune pe savurarea băuturii.
  • Ceremonia ceaiului Kung Fu, o specialitate din provincia chineză Fukien, presupune gesturi rafinate şi graţioase, dar precise. Durata sa este scurtă: de la fierberea apei până la servirea primei ceşti de ceai nu trec mai mult de 10 minute, iar cei cu experienţă în prepararea ceaiului fac aceste  în doar 5 minute.

cescuta-cu-ceai-infinitea

  • Când China a început să exporte ceai, cuvântul folosit pentru ceai, „ch’a”, a fost preluat de mai multe ţări. Asfel, portughezii l-au adoptat ca atare, „ch’a”, ruşii l-au numit „ceai”, hinduşii şi perşii îl pronunţau „cha”, arabii îi spuneau „shai”, iar turcii „chay”. Însă în dialectul din Fukien, cuvântul pentru ceai este „te”, iar negustorii străini care făceau comerţ în portul X’iamen din această zonă au preluat această variantă. De aceea, englezii numesc ceaiul „tea”, olandezii şi nemţii – „tee”, francezii „thé”, iar italienii, spaniolii, danezii, norvegienii şi suedezii folosesc cuvântul „te”.

Continue reading

Ceremonia ceaiului – comunicare prin gesturi şi linişte

Vinerea trecută am participat pentru prima dată la o demonstraţie de ceremonia ceaiului (chanoyu), organizată de Ambasada Japoniei, Asociaţia Tankokai România şi Asociaţia Rădăcini Culturale la Teatrul Odeon. O experienţă tare frumoasă, liniştită şi plină de noutăţi.

Înainte de ceremonia propriu-zisă am admirat o expoziţie de kimonouri colorate, bonsai şi origami şi am răsfoit o revistă dedicată ceremoniei ceaiului, cu poze şi explicaţii despre această minunată artă.

Invitatul de onoare a fost doamna Michiko Nojiri, maestră de ceremonia ceaiului, asistată de maestrul de ceai Gabriel Soga Căciulă şi de membrii Asociaţiei Tankokai România, îmbrăcaţi în kimonouri tradiţionale.

Ceremonia ceaiului sintetizează istoria şi cultura japoneză, fiind un mod de transpunere a filosofiei zen. Ceaiul, aflat în centrul acestei experienţe, este pretextul pentru ceva mult mai profund, un suport pentru o comunicare simbolică, plină de semnificaţii, care pentru un necunoscător poate părea bizară prin formalismul său. Continue reading

Datina ceaiului – Lam Kam Chuen

datina-ceaiului„Datina ceaiului” povesteşte foarte frumos despre arta orientală a acestei băuturi magice, de la descoperire, cultivare, tipuri, preparare până la semnificaţii şi simboluri, legende şi proprietăţi curative. Pe scurt, o carte preţioasă pentru iubitorii de ceai, cu informaţii complete, ilustrată cu imagini calde, în culori plăcute.

Cartea se referă în principal la datina chinezească a ceaiului, diferită de cea japoneză. În China, accentul se pune pe savurarea băuturii, pe când în Japonia ceremonia este partea mai importantă, având o durată ce poate ajunge la câteva ore.

O altă deosebire între cele două culturi este cea a clasificării frunzelor de ceai. În China, plantele de ceai se împart în şase tipuri: albe, galbene, verzulii, verzi, roşii şi negre. De cele mai multe ori, se pune semnul egal între ceaiul fermentat şi ceaiul negru, ceaiul nefermentat şi ceaiul verde, şi ceaiul semifermentat şi ceaiul Oolong. Cultura chinezească nu clasifică ceaiul în acest fel, ci după felul frunzelor şi modul în care se prepară băutura: Continue reading