Pentru vara asta mi-am dorit să fac o alergare de 12 ore ca antrenament, așa că am răsfoit catalogul virtual al curselor de ultramaraton să văd ce găsesc mai accesibil ca locație pentru deplasare. Am ales ultramaratonul de la Bad Blumau (Austria), care are probe de 6, 12 și 24 de ore, ștafete, precum și o cursă caritabilă.  

Cursa de 12 ore de la Bad Blumau avea startul de la 22:00, probabil în ideea de a fi mai răcoare. Am ezitat puțin, dar mi-am spus apoi că prinde bine să am și un antrenament nocturn, așa că m-am înscris pe ultima sută de metri.

După un drum cu mașina și o oprire în Gyor pentru un prânz cu paste, am ajuns în Bad Blumau după-amiază. Mi-am ridicat kitul de participare, iar pentru că mai rămăseseră ore bune până la startul cursei de 12 ore, am făcut o plimbare prin localitatea micuță și super-cochetă. Case superbe, multe flori și iarba tunsă brici peste tot. În afară de zona concursului, liniște.

Am dat o tură de traseu și ne-am uitat la alergătorii de la 24 de ore care bobinau deja de ore bune în căldură. Se auzea muzică în vreo 3 locuri de pe traseu și atmosfera era tare animată, cu multă energie.

Zona de start este amenajată la complexul sportiv din Bad Blumau, iar traseul concursului de alergare constă într-o buclă de 1,181 km, dintre care majoritatea pe asfalt, dar și o parte pe un fel de pietriș foarte mărunt și compactat, cu praf (de zâne). Se aleargă pe una din străzile principale, însă nu e deloc trafic, doar trei-patru mașini ale locuitorilor și câțiva bicicliști.

Start nocturn

La ora 22:00, când am luat startul, se înnoptase și era deja răcoare. Din fericire, vremea a fost așa cum s-a anunțat: tocmai bună de alergat, cu 12-13 grade pe timpul nopții și undeva la 20-23 grade dimineața, dar cu nori.

Nu am luat frontala, pentru că o parte din traseu era luminată, iar pe puținele porțiuni unde domnea întunericul, asfaltul era suficient de drept cât să nu mă împiedic.

Aveam un minte un pace lejer, de 5:30-6:00 min/ km, cel puțin pe prima jumătate a cursei. Am simțit picioarele fresh la start, ceea ce nu mi se mai întâmplase de mult timp la o competiție.  

O chestie care mi-a plăcut mult la acest concurs a fost faptul că am avut un cronometru la linia de start/ finiș, dar și un ecran mare cu rezultatele în timp real. În acest fel mi-am dat repede seama că distanța pe ceas este mult diferită față de cea oficială, deci și pace-ul meu e mai lent (diferența finală ceas vs. rezultat oficial a fost de aprox. 3 km). Deja după 2 ore și jumătate părea că mă apropii de un pace de 6:00, cam lent pentru ce îmi propusesem. Așa că mintea mea drăguță a început să se joace cu mine și să-mi șoptească, apoi să-mi strige, că iar o să iasă un rezultat nasol, că de ce mă tot bag eu la curse de-asta când nu sunt în formă și nu sunt în stare să țin un pace easy nici măcar un sfert din timp.

Totuși, partea bună e că am învățat să nu iau în serios tot ce-mi spune mintea în timpul unui concurs de ultramaraton. Nu aveam nicio durere, picioarele erau bine, așa că de ce să nu profit de această cursă frumoasă și de vremea excelentă ca să mă bucur de alergare indiferent de ritm? Până la urmă, de-asta sunt aici, pentru că îmi place să alerg. Și, oricum, e un antrenament, nu o cursă unde urmăresc un PB. Așa că m-am destins, am renunțat să mă uit constant la ceas și doar m-am bucurat de răcoarea nopții (se simțea mai degrabă friguț) și de ritmul alergării. Magic, chiar a funcționat. Parcă de-abia atunci începusem să alerg și, deși nu prevedeam un ritm fantastic pentru următoarele ore, știam că va fi o cursă bună, cel puțin mental, dacă nu și fizic.

Marele câștig al acestui concurs a fost că m-am simțit foarte bine cu stomacul. Am mers pe o combinație de geluri, biscuiți, apă, puțin isotonic și câteva pastile de sare. Am adaptat ușor planul de nutriție și am renunțat la jeleuri și banane, care păreau prea “solide” pentru poftele mele din cursă. Nu mi-a fost deloc somn, probabil ajutată de gelurile cu cofeină și de alergarea constantă, chiar dacă lentă.

Pe la 4 jumate – 5 deja începuse să se crape de ziuă și cerul arăta minunat. Mi-a plăcut mult că, fiind o cursă cu mulți participanți și multe probe, mereu a fost lume pe traseu în jurul meu, chiar dacă unii mergeau, iar alții, de la probele mai scurte, alergau rapid, făcând slalom printre noi.

Dimineața, de la “Abia aștept să se termine” am ajuns la “Don’t stop me now, ‘Cause I’m havin’ a good time, Havin’ a good time…” Chiar dacă alergarea devenise mai grea, mi-am păstrat răbdarea și am continuat să țin un ritm bunicel. Pe ultimele trei ore atmosfera s-a animat și mai mult, iar ultimele două ture au fost bucurie pură.

S-a terminat?

Când a sunat de finiș, strânsesem 114,64 km în cele 12 ore, cu care m-am clasat pe locul 1 din 6 participante, locul 3 la general. Nu e un rezultat excepțional pentru mine, dar sunt mândră de cum am trecut peste momentul dificil și de faptul că am alergat constant pe toată durata concursului.

Ca fapt divers, la această probă a participat și o doamnă de 86 de ani, care a parcurs peste 60 km. Când i-am văzut anul nașterii pe lista participanților, am crezut că e o greșeală. Nu era.

La final, după ce am pus numărul de concurs jos și mi-am tras sufletul, așteptând să vină organizatorii să măsoare restul de metri, am mai avut o surpriză: am fost invitată la un test antidoping – prima dată pentru mine :). Totul a decurs bine, iar după un duș mult-așteptat m-am îndreptat pâș-pâș spre zona cu festivitatea de premiere. Am primit un premiu foarte practic și bun: o punguță cu alimente bio de la o mică afacere: suc de mere, făină, ulei de semințe de dovleac și alte asemenea.

PS: Acasă am aflat că localitatea este celebră pentru Rogner Bad Blumau, un fel de Disneyland al spa-urilor (la asta m-a dus pe mine cu gândul). Când am văzut pozele, mi s-a părut cunoscut design-ul și apoi am aflat de ce: acest complex termal a fost proiectat de Hundertwasser, autorul casei cu același nume din Viena, pe care o văzusem acum peste 10 ani.