Cât de încet pot să alerg 10,5 km la o lună după cei 246 km de la Spartathlon? Am aflat la Timișoara City Marathon: 54:32.

Dacă până acum am ales de fiecare dată proba de maraton la TCM, cu startul din Otelec, anul ăsta am luat o mică pauză și am ales cei 10 km lejeri prin Timișoara, cu startul de la 10:00, din Piața Victoriei. Suficient timp pentru o dimineață lungă și leneșă de duminică.

Privind pe fereastră în ziua cursei, am văzut câteva raze răzlețe de soare și m-am gândit că nu poate să fie atât de frig. Fără să mă uit pe prognoza meteo, am ieșit din casă și parcă-parcă era mai răcoare decât mă așteptam. Dar mă duc să alerg, deci e ok (spoiler: n-a prea fost).

Am luat autobuzul, în care era pornită căldura la maxim și parcă ar fi mers un pui de somn.

Ajunsă în Piața Victoriei, am salutat lume, am făcut poze și, când m-am uitat la ceas, am constatat cu stupoare că mai e o oră până la start. O oră de stat în vreo 4 grade, eu fiind în tricou și pantaloni scurți. Căldura sufletească a celorlalți alergători a ajutat puțin, dar parcă tot mă lua cu tremurat. Am cerut o pungă de gunoi de la masa de alimentare și am primit una perfectă să-mi țină de cald înainte de alergare.

Și s-a făcut și ora 10:00. Am luat startul puțin încordată la gândul că o să mă doară diverse, dar m-am simțit acceptabil. În schimb, a apărut o durere nouă care m-a acompaniat răbdătoare pe toată durata cursei (din fericire, a trecut de la sine după câteva zile de pauză). În alergare m-am încălzit cât să-mi fie confortabil, așa că n-am suferit deloc de frig. Și nici n-am răcit, în caz că vă întrebați.

Singura chestie care nu mi-a plăcut la cursa asta a fost cum mi-a stat părul proaspăt tuns – prea scurt față de cum mi-aș fi dorit, dar o să crească. În rest, toate bune.

A fost o alergare de care chiar m-am bucurat, scurtă și frumoasă, fără să-mi dau duhul. Nici n-am simțit când a trecut timpul. Nu am călcat pedala la maxim; am considerat că e prea devreme după Spartathlon să-mi testez viteza pe o distanță scurtă.

Mi-am dat seama că nu mai țin minte când am participat ultima oară la o cursă de 10 km, dar bănuiesc că a fost tot într-un context de revenire după un ultramaraton sau după o accidentare.

N-am stat prea mult în piață după finiș, ci mi-am pus prețioasa pungă și am sprintat spre autobuz, ca să nu mă ia din nou frigul.

Felicitări pentru organizare, Alergotura!