Maraton 1 Decembrie 2019 – 21km de plimbare prin parc

Vine un moment în viața unui alergător când trebuie să stea pe bară cu câte o accidentare la bord…

Pentru mine, luna noiembrie a fost mai mult despre înot și aproape deloc despre alergare, dar cum glezna mea s-a simțit mai bine în ultima vreme, am zis să risc și să particip totuși la Maratonul 1 Decembrie – proba de semimaraton. Oricum, mi-am propus să alerg încetișor, fără stres, să nu forțez absolut deloc. După atâta amar de pauză, nici n-a fost greu.

E a cincea ediție a Maratonului 1 Decembrie la care particip, deci pot să zic că e deja o tradiție frumoasă pentru mine. Anul ăsta m-am organizat mai bine și am fost la antrenamentele din IOR, așa că am primit înscrierea gratuită (avantajul de a locui în Sectorul 3).

Mă așteptam să fie mai călduț în ziua cursei, dar se pare că iarna a ținut să fie punctuală anul acesta.

După încălzire, socializat și poze, ne-am dus la start, mai în spate, fiindcă citisem că la semi distracția începe la 9:05, după ce la fix pleacă maratoniștii. Nu știu dacă se anunțase în parc și n-am fost eu atentă sau decizia s-a luat pe moment, dar startul s-a dat până la urmă la 9:00 și pentru maraton, și pentru semi.

Mi-am dat seama de asta când am văzut tot puhoiul de alergători trecând pe sub poarta de start, eu admirându-i de pe margine :)) N-a fost nicio tragedie, că oricum nu băgam sprint. Am pornit încetișor pe aleile atât de cunoscute, doar că de data asta în sens invers față de cum alerg eu de obicei.

Am avut companie plăcută pe durata alergării, am povestit, am admirat “rachetele” care treceau pe lângă noi (unele îmbrăcate ca de vară). Totuși, am stat cam încordată, atentă să văd dacă am vreun disconfort pe undeva. N-a fost cazul, însă chiar și așa, n-am vrut să-mi forțez norocul prea tare. Și mi-a fost și lene, recunosc 😀

Am ales să nu mă opresc deloc la punctele de alimentare ca să nu mă ia frigul, pentru că între timp începuse să fulguiască bine. Oricum, 2 straturi + geaca deschisă au fost o alegere bună.

Am terminat cei 21 km după 2:06. N-am mai scos peste 2 ore la o astfel de cursă… de prin 2015 :))

M-am înfipt imediat în mere și biscuiți, am făcut stretching, iar acasă au urmat 3 ore de somn. Bonus, febră musculară. Mda.

După un an cu alergări intense și ambițioase, pică tare bine o cursă din asta, unde nu te agiți și nu te interesează dacă te depășesc alții pe care ai putea să-i întreci.

A fost ultima cursă oficială pe 2019 și tot ce-mi doresc pentru anul viitor e să mă pot bucura de alergare cel puțin la fel ca până acum. Și sigur că am și un obiectiv-rezoluție: să fac stretching după fiecare alergare, nu doar după long run-uri 😀