Expoziţia de fotografie Atlasul Frumuseţii – în premieră la Galeria Artfooly

Proiectul “Atlasul Frumuseţii” al Mihaelei Noroc mi-a trezit interesul de cum am auzit de el. Artista şi-a propus să adune o colecţie de tipuri de frumuseţe feminină de pe tot globul, cu ajutorul aparatului foto. După o călătorie prin 37 de ţări din toate colţurile lumii, a apărut şi prima serie de fotografii, expuse pentru prima dată la galeria Artfooly de la Palatul Ştirbei (Calea Victoriei, nr. 107).

fotografii-atlasul-frumusetii

Joi seară, în timp ce mă îndreptam spre vernisajul expoziţiei Atlasul Frumuseţii, mi-am amintit cu plăcere de prima dată când am ajuns la Artfooly, chiar la inaugurare. De atunci, galeria a crescut frumos, au avut loc şi alte expoziţii delicioase, iar acum iată că a ajuns să găzduiască, în premieră, unul dintre cele mai apreciate proiecte foto din lume.

atlasul-frumusetii-stirbei

Am ajuns mai devreme, aşa că am avut ocazia să admir lucrările în tihnă, una câte una. Fotografiile au fost transformate în tablouri impresionante, de o claritate incredibilă, cu nuanţe electrizante şi fizionomii ce te lasă mut de uimire. Deşi sunt atât de diferite, femeile din fotografiile Mihaelei Noroc au ceva în comun: naturaleţea. Îşi poartă frumuseţea în stilul propriu, ca pe ceva firesc. Pe lângă chipuri, expresive sunt şi cadrele, fie că este vorba de un interior, o stradă sau o plajă.

artfooly atlasul frumusetii expozitie foto atlasul frumusetii

atlasul frumusetii artfooly atlasul frumusetii mihaela noroc

atlasul frumusetii vernisaj

Am încercat să fac un top al fotografiilor preferate. Nu prea am reuşit. Sunt vreo 3-4 care mi-au atras atenţia, fiind probabil mai aproape de conceptul meu de frumuseţe, însă mi-a fost imposibil să le clasific într-o anumită ordine. M-a captivat fotografia cu fata din Brazilia datorită fundalului raw, fără artificii de înfrumuseţare, atât de natural.

 atlasul frumusetii mihaela noroc

După ce am dat un prim tur, am văzut că lumea deja începea să se adune, iar după ora 7 locul a devenit neîncăpător. Fluviul de vizitatori se revărsa pe lângă tablourile colorate, într-o mişcare continuă şi ameţitoare, gustând din fiecare fotografie cu atenţie şi comentând aprins unele cadre. Se pare că frumuseţea atrage frumuseţe. Am văzut o mulţime de feţe şi prezenţe exotice la acest vernisaj, oameni de toate vârstele, cupluri amuzante, tineri îmbrăcaţi în haine colorate, cu coafuri extravagante şi expresii pitoreşti desenate pe chip. Oameni frumoşi. Un al doilea atlas al frumuseţii, viu, îşi făcea loc curajos printre chipurile femeilor suprinse în fotografii, în lumina aurie a apusului.

Am plecat de la vernisaj cu două cărţi poştale, ca amintire a acestei seri magice. Cumpărând o carte poştală de 10, 50 sau 100 de lei, puteţi sprijini direct proiectul Atlasul Frumuseţii şi o nouă călătorie a artistei.

Fotografiile le puteţi vedea şi online, însă senzaţia este mult mai puternică atunci când te afli faţă în faţă cu privirile hipnotizante. Expoziţia este deschisă până pe 16 mai, aşa că vă invit cu drag să o vizitaţi!

Articol publicat pe România Pozitivă

4 thoughts on “Expoziţia de fotografie Atlasul Frumuseţii – în premieră la Galeria Artfooly

  1. Silving

    Fata dinBrazilia mi-a placut si mie cel mai mult,cand am vazut albumul virtual.Are ceva aparte,de departe :). Dar ca si tine,tot vreo 3-4 mi-au atras atentia.Uf,atatea fete frumoase is in lumea asta,si eu ma gandeam cu mult timp in urma ca mi-ar placea sa fotografiez fetele astea de pe aici,blonde si cu tenuri de portelan :).

    Bravo,Anca,tocmai tu sa prezinti expozitia in galeria ta! Imi place inlantuirea,tu ai fost printre primele care mi-au citit blogul cand era doar cu creatiile mele timide de inceput,inca ne citim de atunci,Mihaela e sotia unui pietrean de-al meu,eu tot vedeam la prietenii mei pietreni cum o share-uiau pe FB,dar n-am stiut de ei decat recent,dupa ce prietena mea jurnalista care mi-a luat si mie un interviu pe blogul ei (cu video) i-a luat si lui un interviu mai recent… Adica,ne stim virtual doar,si totusi parca suntem mai aproape de atat :).

    Mult succes si spor!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Hihi, e o lume mică, aşa-i? 🙂
      Păi cred că ar fi o idee bună să fotografiezi fetele de pe la tine, bănuiesc că au nişte fizionomii aparte.

      Reply

Leave a Reply to Silving Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.