Proiectul “Atlasul Frumuseţii” al Mihaelei Noroc mi-a trezit interesul de cum am auzit de el. Artista şi-a propus să adune o colecţie de tipuri de frumuseţe feminină de pe tot globul, cu ajutorul aparatului foto. După o călătorie prin 37 de ţări din toate colţurile lumii, a apărut şi prima serie de fotografii, expuse pentru prima dată la galeria Artfooly de la Palatul Ştirbei (Calea Victoriei, nr. 107).
Joi seară, în timp ce mă îndreptam spre vernisajul expoziţiei Atlasul Frumuseţii, mi-am amintit cu plăcere de prima dată când am ajuns la Artfooly, chiar la inaugurare. De atunci, galeria a crescut frumos, au avut loc şi alte expoziţii delicioase, iar acum iată că a ajuns să găzduiască, în premieră, unul dintre cele mai apreciate proiecte foto din lume. Continue reading