În fiecare an, Semimaratonul București e un fel de sărbătoare locală pentru mine, un prilej de întâlnit cu mulți prieteni și cunoscuți într-ale alergării. Bonus, luăm în stăpânire străzile (mai) libere de mașini din capitală.

M-am refăcut bine după cursa de la Moieciu, deși am fost cam obosită și somnoroasă în săptămâna dintre cele două competiții. Oricum, la Semimaratonul București nu mi-am propus să scot vreun PB sau să trag tare, dar am zis nici să nu dorm pe mine. Dacă tot m-am înscris, hai să profit și să alerg mai repede decât la antrenamentele mele în stil de melc.

Îi bănuiesc pe organizatori că au pile la meteo, altfel nu-mi explic cum de toată săptămâna în București a fost frig și ploaie, iar duminică, ditamai soarele și multe grade în termometru, de m-am și bronzat.

Continue reading →

După cele două maratoane montane de anul acesta, Semimaratonul București a fost un fel de „petrecere acasă”. M-am simțit foarte relaxată în ajunul cursei de 21 km, deși speram la un Personal Best și știam că voi trage mai mult decât o fac de obicei la alergările de antrenament. Strategia mea era să mă țin după pacerii de 1:45, iar apoi, dacă mă mai lasă plămânii, să-i dau mai tare și să termin sub timpul ăsta.

Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg… m-am trezit alergând cam rapid pe primul km și am sperat în naivitatea mea că o să pot ține ritmul cât mai mult. Susținătorii erau cu energia la maxim și făceau galerie de pe margine, se mai auzea ceva muzică, totul mergea cum nu se poate mai bine pentru picioarele mele. Pacerii de 1:45 erau undeva în spatele meu, iar eu zburdam fără griji printre ceilalți alergători.

Când am întors la Piața Alba Iulia, tare bine a fost să am soarele în spate și nu direct în ochi (nu-mi luasem șapcă). Am profitat de porțiunile cu o coborâre ușoară ca să-mi las picioarele libere, iar pe urcări parcă n-a fost așa de grav, am reușit cât de cât să țin ritmul.  Continue reading →