Alergare de vară la Semimaratonul București 2019

În fiecare an, Semimaratonul București e un fel de sărbătoare locală pentru mine, un prilej de întâlnit cu mulți prieteni și cunoscuți într-ale alergării. Bonus, luăm în stăpânire străzile (mai) libere de mașini din capitală.

M-am refăcut bine după cursa de la Moieciu, deși am fost cam obosită și somnoroasă în săptămâna dintre cele două competiții. Oricum, la Semimaratonul București nu mi-am propus să scot vreun PB sau să trag tare, dar am zis nici să nu dorm pe mine. Dacă tot m-am înscris, hai să profit și să alerg mai repede decât la antrenamentele mele în stil de melc.

Îi bănuiesc pe organizatori că au pile la meteo, altfel nu-mi explic cum de toată săptămâna în București a fost frig și ploaie, iar duminică, ditamai soarele și multe grade în termometru, de m-am și bronzat.

Era o atmosferă energică și voioasă lângă Parcul Izvor în dimineața de dinaintea cursei, iar jumătatea de oră până la start a trecut rapid. La o privire mai atentă, tricoul roz-pijama al cursei, purtat de alte alergătoare, mi s-a părut că arată mai bine decât atunci când l-am văzut prima dată. Materialul e oricum foarte fin și cred că e plăcut de purtat chiar și la alergări mai lungi.

Am fost alocată în sectorul B la start, dar mi s-a părut prea în față pentru ce-mi propusesem la cursa asta, așa că am pornit din C. La ora 9 s-a dat startul la probele de 10 km, 21 km și ștafetă, deci muuultă lume. Eu am participat la semimaraton – 21 km, că după două montane, merge bine și puțin asfalt la tălpi 😀

Cât entuziasm pe fața mea :)))))

Primul kilometru a fost cel mai lent, dar și destul de înghesuit. Însă nu aveam nicio grabă, mă bucur că nu m-am “înfipt” prea tare de la început. De data asta am făcut stânga de la start, adică într-o direcție diferită față de edițiile anterioare ale Semimaratonului, ceea ce mi s-a părut o idee foarte bună. A venit o mică urcare, pe Vasile Pârvan – Berzei, dar după Guțanu și Postăvarul, a fost floare la ureche 🙂

Mare parte din traseu a fost prin soare. Unul cu forță de vară, deja, care probabil a vrut să-și ia revanșa pentru săptămânile anterioare, mai tomnatice. Am început să resimt căldura și mi s-a uscat gura, dar am zis că mai aștept până să beau apă.

Am trecut și pe lângă ceva susținători gălăgioși, pe ici, pe colo mai erau grupuri adunate, iar atmosfera se anima în zona punctelor de hidratare și alimentare. Însă per total, Bucureștiul mi s-a părut adormit în acea dimineață.

Am încercat să păstrez ritmul un pic sub 5 min/km, în așa fel încât să simt că alerg mai tare decât de obicei, dar fără să dau 100%. M-am oprit la punctele de hidratare pentru apă, am mai zâmbit la câte un fotograf sau alergător cunoscut. Alergarea pe Calea Victoriei a fost porțiunea mea preferată de traseu, e mereu o plăcere să trec pe aici.

Și iată că las în urmă Piața Alba-Iulia, apoi Biblioteca Națională și se vede finișul, cu Palatul Parlamentului pe fundal. Mi-a plăcut mult că de data asta traseul a dus direct la finiș din Bulevardul Unirii, fără ocolit pe alte străzi.

Habar n-aveam care va fi timpul final, însă bănuiam că undeva între 1:50 și 1:45, orientându-mă după pacerii depășiți. Am oprit ceasul la 1:46, un rezultat mulțumitor, având în vedere că n-am tras tare. PB, altă dată 🙂 Cel mai rapid km a fost 14 – 4:49 min/km, însă per total am fost constantă, semn că mi-am ales bine ritmul.

De data asta am stat mai mult în zona de finiș și am avut timp să gust atmosfera post-race. Și să fac stretching ca lumea 😀 Mi-a plăcut că Semimaratonul s-a transformat un fel de festival în mijlocul orașului, cu spațiu de relaxare, provocări sportive, mâncare și pozat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.