Pe lângă Muzeul Zambaccian trecusem de câteva ori, în plimbările mele exploratorii. Era pe lista de muzee de vizitat în București, așa că într-o amiază de vineri mi-am programat o mică escapadă artistică aici.
Despre Zambaccian nu știam nimic când am trecut pragul muzeului, așa că am profitat de ocazie ca să mă pun la curent. Am aflat, deci, că a fost un colecţionar și critic de artă român, cu rădăcini armene (mi-am dat seama apoi că terminația numelui chiar asta sugerează), pe numele lui mic Krikor.
A fost un mecena al epocii sale, susținând diferiți pictori și sculptori români. În timp, a construit o colecție valoroasă de artă, pe care a donat-o statului român și pe care – ați ghicit – o puteți vedea la actualul muzeu. Clădirea a fost construită special de el în anii 1940 pentru a servi drept spațiu expozițional.
Continue reading