Tag Archives: Gura Diham

Aventură la munte cu ploaie și grindină: pe vârfurile Bucșoiu și Omu

Dacă la Retezat SkyRace am trecut cu brio printr-o perdea de grindină, vânt puternic și un pic de ploaie, de curând am ridicat miza în materie de vreme rea la munte. De data asta nu la o cursă de alergare, ci într-un traseu de o zi în Bucegi.

traseu munte bucegi

Ne-am strâns o mașină de oameni și am pornit dis-de-dimineață din București, somnoroși, dar cu chef de plimbare, într-o duminică ce se anunța cu soare și ceva ploi. Ne propusesem să facem un traseu lunguț, cam îndrăzneț pentru o zi:

Cabana Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Prepeleac – Vf. Bucșoiu – Vf. Omu 

Pe parcurs ne-am dat seama că nu e realist să ne întoarcem prin același loc; unele porțiuni ar fi fost prea periculoase la coborâre, plus că riscam să ne prindă întunericul, așa că am stabilit ca de la Omu să mergem la Babele și să luăm telecabina spre Bușteni.

Începe urcarea

Am lăsat mașina la Gura Diham și ne-am luat rucsacurile în spate, pline cu poftă de aventură (pe lângă mâncare, apă și haine). Chiar când am pornit la drum au căzut câteva picături de ploaie care ne-au făcut să ne scoatem impermeabilele, dar după nici 5 minute s-au oprit. A fost doar un demo…  Continue reading