Retezat SkyRace 2017: Custura all inclusive și cea mai muncită medalie

Mai ții minte ce făceai anul acesta pe 12 ianuarie? Eu mă înscriam la Retezat SkyRace Intersport, cursă la care urma să particip pentru prima dată. Nu m-a speriat avertizarea privind gradul ridicat de dificultate, mai ales că auzisem numai de bine despre organizare și despre peisajele superbe.

Și dacă tot mă deplasez până în Hunedoara, am zis să am parte de doza maximă de distracție, așa că am ales Custura, traseul de 28 km, care urma să ne plimbe pe vârfurile Piule (2081 m) și Custura (2457 m), printre altele, cu o diferență de nivel de 2300 m.

retezat skyrace impresii custura

Au trecut lunile și iată c-a venit și momentul mult-așteptat. Vineri seara, după vreo 8 ore de mers cu mașina, o plimbare frumoasă pe Transalpina, urmată de un drum dezastruos și o incursiune prin orașele-fantomă de pe Valea Jiului, am ajuns la Complexul Turistic Cheile Buții, o cabană mai frumoasă și mai îngrijită decât m-aș fi așteptat. Ne-am luat kit-urile, apoi am plecat spre cazare. Recunosc, i-am invidiat un pic pe cei care stăteau la cort, pentru că erau fix lângă start și a doua zi nu vor trebui să meargă cu mașina vreo 30 km de dimineață, ca noi, cei cazați în împrejurimi. 

retezat skyrace intersport custura 2017

Liniștea dinaintea furtunii

Se anunțase ploaie în ziua cursei, însă uite că la ora 9:00 e soare și destul de cald cât să-mi țin geaca în rucsac. Ne-am strâns la poarta de start, apoi am pornit în goană la sunetul de vuvuzelă al animatorului. După vreo 2 km de alergat lejer pe poteci, am luat în piept o urcare infinită și monotonă prin pădure, unde grupul de alergători s-a mai răsfirat. Am încercat să evit să stau în apropierea celor cu bețe de trekking, care mie mi se par un fel de arme albe – ar trebui permis pentru ele :))

Mai un strigăt, mai o glumă, mai o chicoteală și urcarea spre Piule continuă cu voie-bună (Mulțumesc, Cristi!). Din când în când, câteva picături de ploaie cădeau ca un duș plăcut, în timp ce noi ne târam picioarele spre înălțimi. Am dat și peste porțiuni cu zăpadă, iar noroiul nu avea cum să lipsească din peisaj. Nu-i nimic, face bine la piele 🙂

A fost impresionant să văd cum înaintea mea se desfășoară leneșă o urcare lungă, al cărei verde era marcat ici și colo de puncte colorate. Puncte care nu erau flori, ci alergătorii din față, care se deplasau spre culme în șir indian.

Cățăratul și apoi zona cu corzi au fost pe sufletul meu, chiar dacă am mai și aterizat în fund cu grație (a fost doar încălzirea, așa cum aveam să aflu mai încolo). Pentru tipul ăsta de profil a prins tare bine plimbarea pe Jepi. M-am felicitat în gând că am împrumut o pereche de mănuși de bicicletă, fără degete, ca să mă sprijin mai comod de stânci.

Perisajul spre și de pe vf. Piule mi-a tăiat respirația. În toate sensurile posibile. Sub picioare, o porțiune îngustă cu pietriș și iarbă, iar în jur, văi verzi-verzi, ca și cum ai face surfing și te afli pe cel mai înalt val. Am tras doar cu coada ochiului spre prăpastie, ca să nu mă intimidez și am rezistat să scot telefonul pentru poze, din dorința de a mă bucura de momentul ăla pe deplin.

Am trecut cu bine de cele două puncte de control cu timpi limită (1h 45 și 4h), apoi ne-am despărțit de concurenții de pe traseul Buta și am pornit spre vf. Custura, cireașa de pe tort. Sau bomboana de pe colivă.

Începe nebunia!

Deja peisajul devine mai sălbatic și dur, deși Custura pare încă departe. Se face o idee mai întuneric și norii trec de colo-colo deasupra noastră. Mă gândesc că e cazul să-mi scot geaca din rucsac, în timp ce înaintez cu grijă pe pietre.

Fix la timp, pentru că a început să sufle vântul. Nu, pardon, VÂNTUL. Un VÂNT furios, ca într-un film SF apocaliptic, care (C)ustură tare și mătură totul în jur. Îmi vuia în urechi, în cap, în geacă, în glugă. Îmi curgea nasul într-o veselie, însă asta era ultima mea grijă. Temperatura resimțită a coborât vertiginos și deja mâinile mele deveniseră ca de gheață. Noroc că geaca m-a protejat bine și nu mi-a fost frig în rest. “Hm, bate tare vântul, iar pietrele astea se cam mișcă… Oare nu o să înceapă să alunece la vale?” Am alungat rapid din minte gândul ăsta și m-am concentrat să-mi mențin echilibrul, cățărându-mă pe stânci. Dacă vântul năprasnic nu și-ar fi făcut apariția, urcarea în sine n-ar fi fost așa dificilă.

Am continuat traseul și mi-am concentrat privirea spre pietrele din fața mea, pictate cu licheni galbeni, făcând abstracție de ce se afla de-o parte și de a alta a crestei, de bolovanii aspri, brutali. Nici că se putea un nume mai potrivit pentru acest vârf – “custură” înseamnă tocmai tăiș de cuțit.

Am văzut vreo câțiva alergători zgribuliți, dar în rest oamenii păreau împăcați, liniștiți, înaintând încetișor, dar sigur. Ba chiar în fața mea era o domniță în pantaloni scurți, care mergea de parcă era la o plimbare în Cișmigiu și nu pe urcare în Retezatul cu vânt năprasnic 🙂

Poate ar fi trebuit să iau o piatră în rucsac, ca să nu mă zboare vântul. Până la urmă n-a fost nevoie, m-a sprijinit din când în când câte un alergător săritor. Mulțumesc!

retezat-skyrace-2017-custura

Foto: Cornel Pochiu – Fisheye.ro

Pe vârful Custura am rămas cu gura căscată să văd că voluntarii de la punctul de hidratare erau la datorie, împărțind apă și încurajări printre rafalele de vânt. Apropo, mulțumiri tuturor voluntarilor și susținătorilor, supereroii care au stat în vânt și ploaie ca noi să ne facem de cap cu bucurie și în siguranță!

Ce urcă trebuie să și coboare…

Deodată, vântul a încetat și brusc s-a făcut cald. Eroare, era de fapt o pauză publicitară, a pornit din nou peste câteva momente, și mai tăios. Bonus, pe coborâre, a venit însoțit de grindină, mărunțincă și albă, cu efect de șmirghel pe față. Din nou, privind în jur (atât cât puteam), ceilalți alergători păreau sprinteni în timp ce mă depășeau în viteză la vale.

Într-un final, am ajuns pe o porțiune cu mai multă iarbă, însă între timp începuse ploaia, așa că ceea ce ar fi putut fi o coborâre rezonabilă s-a transformat în provocarea de a rămâne în picioare pe panta alunecoasă și udă. Am strâns pumnii ca să-mi fac curaj (de fapt, ca să storc mănușile de apă) și am continuat să patinez/ merg pe iarba deasă, cu pietre ascunse strategic, ca să fie lucrurile și mai interesante.

Din loc în loc am aplicat o strategie de milioane: m-am târâit pe fund, ajutându-mă de brațe. Nu e elegant și probabil nici eficient, dar ce mai conta? Misiunea era să scap fără vreo entorsă ori mai rău. Hai că uneori e bine să ai fundul moale 😛 Când am trecut de zona cu iarbă, transpirația și ploaia făcuseră să nu mai am pic de textilă uscată pe mine.

Aproape de finish

De la ultimul punct de alimentare mai erau doar 5 km pe un drum forestier. Nu știu dacă a fost adrenalina, energia de la bananele înfulecate cu poftă sau doar instinctul de supraviețuire, însă am băgat în sfârșit alergare după mulți kilometri de mers, deși îmi simțeam genunchii încă instabili.

Pancarta cu “3 km până la finish” mi-a apărut în față, iar odată cu ea, gândul că mai am o tură de IOR, adică o nimica toată. Încă 2 km, hai cu ultimul!! Coborârea se făcuse din nou abruptă și chiar mă gândeam că ar fi culmea să mă împiedic acum, după ce am trecut cu bine de traseul pe stânci. N-a fost cazul, din fericire.

Deja se auzea zumzetul de la zona de finiș, moment în care mi-a înflorit zâmbetul ca o floare de colț și am sprintat alături de o altă alergătoare. Cronometrul era la 6:34:26 când am trecut pe sub poarta de finiș, ceea ce m-a dus pe locul 37 din 121 la Open Feminin și locul 21 la categoria de vârstă. Câștigătorii au făcut traseul Custura în vreo 3-4 ore, deci probabil că vântul ăla puternic de pe creastă fusese stârnit de trecerea lor :))

impresii retezat skyrace 2017

Concluziile mele

La Retezat SkyRace mi-am pus la gât cea mai meritată și muncită medalie de finisher de la toate concursurile de alergare la care am fost până acum.

Pentru mine a fost o experiență dură, intensă, la limita dintre inconștiență și curaj. O cursă all inclusive, cu soare, ploaie, vânt, grindină, în care adrenalina a bătut teama de înălțime. Un exercițiu de mindfulness, venit la pachet cu multă recunoștință pentru peisajele ireal de frumoase.

Deși am stat udă ceva timp, n-am răcit, iar febra musculară e suportabilă. Ah, și am reușit performanța de a nu-mi rupe nicio unghie, cu toate cățărările de pe stânci :))

Singurul minus a fost drumul lung de parcurs de la București la Cheile Buții. Cursa ar merita inclusă într-o mini-vacanță în zonă de măcar 3-4 zile, altfel poate fi obositor.

Organizare

  • Traseul – bine marcat, cu tot vântul am reușit să disting suficiente stegulețe cât să nu mă rătăcesc. Oricum, 90% din traseu am avut alți alergători în spate sau în față, deci orientarea n-a fost o problemă nici în condițiile meteo dificile.
  • Punctele de alimentare – bine aprovizionate
  • M-a surprins plăcut tricoul cursei pentru fete – gri, o culoare îndrăzneață pentru cursele de alergare, unde de obicei predomină nuanțele extra-vesele.
  • Zona de start/finiș – inspirat amenajată, au existat suficiente locuri de parcare în apropiere. Cum ziceam și la începutul articolului, nu mă așteptam ca respectivul complex să arate așa bine.
  • Tocănița de după cursă a venit la fix!
  • Nu în ultimul rând, am remarcat comunicarea profi&friendly pe Facebook – defect profesional, ce să-i faci 🙂

5 thoughts on “Retezat SkyRace 2017: Custura all inclusive și cea mai muncită medalie

  1. Radu Diaconu

    Salut. Felicitari. Eu am fost la Buta.
    Cam dupa PLesa ne-a dat vremea la temelie – am fost mai tot timpul intr-un grup cam de 30 pana la forestierul de coborare, apoi am bagat viteza cat mai puteam si i-am lasat in urma – vant, frig, ploaie, cand coboram spre refugiu – am facut cam 3h 30 min – ne-a dat grindina, apoi ploaie in reprize pana la final.
    Am vazut cel putin doua persoane luate cu targa de Salvamont – hipotermie si/sau entorse – eu personal am luat o cazatura stil stupid pe o poteca prin padure, altii au luat pe fund, ne-am ajutat unii pe altii dupa saua Scorota, ba cu bete, ba cu apa, a fost o coborare absolut dura.
    Dupa nu am avut nimic – 5h30 min de cursa, am pierdut mult timp mergand nu alergand – azi e vis..de durere!
    Hai cu Ciucas!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulțumesc, felicitări și ție! Nu știam că au fost așa multe probleme, auzisem de o persoană luată cu ambulanța și am văzut pe cineva cu arcada spartă la Custura. În rest, alergătorii din jurul meu păreau stăpâni pe picioarele lor, pe coborârea de pe Custura m-au depășit foarte mulți, eu de-abia îmi făceam curaj să pășesc, ei săreau dintr-o piatră în alta.
      Vine acum și Ciucașul 😀

      Reply
  2. Radu Diaconu

    In poza cu tine, in partea stanga, cu tricoul oranj si sapca alba Sponser sunt …eu, cu colegii de la Slatina Running Team – am fost opt, ceilalti au fost la Custura, eu am debutat la montane.
    Da, au fost ceva belele, cand coboram pe forestier m-a depasit o masina SMURD, la final am vazut ca era o fata de la Buta in hipotermie, dar si-a revenit.
    A fost foarte frig – mi-au inghetat mainile pe bete si am facut poze doar pe vf Piule, tremuram de frig, ploaie si mai ales un vant atroce, dar urat a fost pe coborare, foarte mult noroi si multe pietre, abia ultimii 4 km am putut alerga cat de cat!
    La anul, Custura!!
    Iar acum recovery, ca vine Maratonul Olteniei in august si am 21 km trail run!
    Toate bune!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Tare! :))
      Te-ai călit de la prima alergare montană, deci.
      Baftă la Oltenia, să fie cu vreme mai bună! O să ți se pară o joacă de copii după Retezat :))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *