Tag Archives: drum

Cum să nu te plictisești când călătorești: 15 activități de făcut în avion, tren sau autobuz

Ești pe drum spre vacanța mult-visată și planificată, însă zborul e cam lung. Sau poate tocmai s-a încheiat concediul și acum te întorci spre casă cu o grămadă de amintiri frumoase. În ambele situații, timpul trece mai repede cu o activitate plăcută, așa că am strâns 15 idei cu care îți poți ocupa vremea când călătorești cu avionul, trenul sau autobuzul.

Cum să nu te plictisești când călătorești

1. Journaling. Lasă-ți gândurile să curgă și scrie tot ce-ți trece prin minte, fără nicio cenzură, fără să te gândești la formă. E o activitate relaxantă, care te ajută să-ți înțelegi sentimentele, să-ți clarifici anumite gânduri și să te cunoști mai bine. De preferat ar fi să folosești o agendă și un pix, însă poți merge și pe varianta tech, pe laptop sau telefon.

2. Meditează. Închide ochii și conectează-te cu tine. O pereche de căști cu o melodie zen te va ajuta să fii prezent și să-ți concentrezi atenția pe respirație. De asemenea, la un simplu search pe Youtube găsești o mulțime de materiale audio cu meditație ghidată. Descarcă-le și profită de călătorie pentru a te destinde.

3. Ascultă muzică. Dacă meditația ți se pare prea complicată, mergi pe varianta simplă: muzică. Fă-ți un mix de melodii preferate și ia-l cu tine când ești pe drum. Alege stiluri foarte diferite, ca să fii sigur că nu te plictisești. Sau, și mai bine, pune-ți în playlist melodii din țara pe care urmează să o vizitezi, ca să intri în atmosferă.  Continue reading

Drumuri de vacanţă şi de viaţă

Indiferent de destinaţie, călătoriile mele sunt întotdeauna condimentate cu multe plimbări şi rătăciri pe străduţe sau poteci înguste, în căutare de imagini armonioase pe care să le absorb şi să le păstrez întipărite pe retina memoriei.

Un drum bătătorit de lume nu îmi prea trezeşte interesul şi mă entuziasmez mai greu în faţa obiectivelor ultra-cunoscute, admirate de toţi turiştii. Întotdeauna mi-e foame de noi peisaje şi de-asta mă aventurez pe drumuri misterioase, fără vreo direcţie anume, doar cu ochii în patru şi aparatul de fotografiat pregătit să imortalizeze simplitatea, formele extravagante sau inedite.

straduta-in-roma

Îmi place să mă rătăcesc în oraşe pentru că aşa am un motiv să mă întreb care e drumul bun. În vacanţă, dar şi în viaţă. Mai ales intersecţiile sunt o adevărată provocare, în special atunci când nu ai o ţintă şi vrei doar să te plimbi şi să te bucuri de fiecare colţişor descoperit şi fiecare tablou ad-hoc care se construieşte în faţa ta, în orice moment.

Şi cam la fel e şi în viaţa de zi cu zi. Mi-am dat seama că uneori e bine să te opreşti, să te uiţi la intersecţia de drumuri din faţa ta şi să-ţi pui întrebări. Continue reading