Sunt oameni care aleg să îşi schimbe domiciliul, iar unii fac asta destul de des, de plăcere sau de nevoie, mutându-se în alte oraşe/ţări, la mulţi kilometri depărtare de locul în care s-au născut şi au crescut. Existenţa opţiunilor mi se pare un lucru minunat, pentru că oferă ocazia unor noi începuturi, e un mod prin care poţi să-ţi urmezi pasiunea sau iubirea, să fii stăpân pe viaţa ta şi să te eliberezi de anumite condiţionări.

De multe ori mă întreb însă cum e să fii un hoinar care se mută de colo-colo în lumea mare, fiindu-i dificil să mai spună unde e acasă. E locul de unde vii sau locul în care te-ai stabilit? E un concept căruia îi dai „refresh” în funcţie de prezent sau e ceva stabil, pentru totdeauna? Mai e şi problema persoanelor dragi, care nu se mută o dată cu tine, ci rămân despărţite de distanţă.

Pe de altă parte, cred că a te deplasa de colo-colo îţi dă un sentiment plăcut de libertate, fiindcă nu te mai simţi constrâns de un loc anume, ci eşti ca o pană purtată de vânt, uşoară, fără constrângeri. Mă gândesc că devii mai detaşat de lucrurile materiale şi înveţi să păstrezi mai ales în suflet chestiile la care ţii, alături de persoanele de care îţi e dor. Dincolo de stresul schimbării, noile situaţii de viaţă te fac mai vigilent, mai matur, îţi dau un curaj al cărui gust nu e cunoscut celor „statornici”. Continue reading →