Terapie cu noroi și ploaie La Petrovaselo în vie (2023)

De multă vreme nu mai alergasem o cursă pe ploaie, dar iată că a venit și acest moment la Petrovaselo în vie, eveniment organizat de Alergotura și Petro Vaselo Winery.

Așa cum spune și numele, se aleargă prin via de la Petrovaselo, dar și prin pădurile din zonă, în trei probe: 5 km, 14 km și 28 km. E o zonă tare frumoasă și atmosfera e mereu animată la acest concurs, și asta nu doar de la vin.

Foto: Eduard Lukinich

În dimineața cursei am plecată de acasă deja însoțiți de picăturile de ploaie și eu eram cu mintea că e luna mai, deci n-are cum să fie frig. În consecință, mi-am luat tricou și pantaloni scurți, fără vreo bluză de alergare mai groasă. În ultimul moment am aruncat în bagaj o pelerină de ploaie.

Când am ajuns la locul faptei, adică Petrovaselo, mai că nu-mi venea să mă dau jos din mașină. Timpul s-a scurs rapid, așa că într-un final mi-am improvizat o bluză din pelerina de ploaie și m-am așezat tremurând la start. A fost o decizie înțeleaptă să îmi iau acest strat suplimentar, pentru că pe unele porțiuni a bătut foarte tare vântul și altfel mi-ar fi fost foarte frig (nu, nu mi-am luat pelerina de ploaie ca să nu mă ud, e inevitabil udatul dacă plouă; mi-am luat-o să-mi țină puțin cald). Știu că aspectul era un pic ciudățel, dar la alergare (și nu numai) pun confortul pe primul loc.

Am luat startul în proba de 28 km cam amorțită și adormită, știind că ne așteaptă o urcare prin vie – pe care unii o numesc “fals plat”, dar să trecem peste asta :))

Pe primii doi-trei kilometri am avut senzația că nămolul de pe jos încearcă să mă prindă de pantofi și să mă țină captivă acolo, să nu mai înaintez deloc. Mă uitam în jur și nu pricepeam CUM pot să alerge oamenii ăștia, când mie mi se lipeau de tălpi bucăți de noroi vâscos, care mai că mă descălțau. Am încetinit foarte mult, iar faptul că au venit din urmă cei de la proba mai scurtă nu m-a ajutat deloc, mental.

Totuși, după primii kilometri în care am tunat și am fulgerat în minte, a venit de undeva un gând și m-a luminat: “Nu, n-o să mă enervez, o să mă bucur de cursă așa cum e ea, cu ploaie și noroi cu tot.” Poate nu o să mă credeți, dar de atunci cursa a devenit mai ușoară, iar eu, mai liniștită. O fi și datorită faptului că am intrat în zona de pădure, unde noroiul era amestecat cu pietre, crenguțe și iarbă, iar stabilitatea era mai mare decât înainte. Acum am putut în sfârșit să dau un pic drumul la picioare, care s-au bucurat să fie eliberate de noroiul lipicios.

Au fost porțiuni cu iarbă alunecoasă, iar după ce am trecut de malul apei și am ajuns pe un drum mai serios, am prins curaj de-a binelea. Am început să alerg ușurel chiar și pe urcări, fără să simt cine știe ce revoltă din partea gambelor.

Foto: DDV Photo Collection

Spre finalul primei ture de 14 km deja ne întâlneam cu alergătorii fruntași, care se întorceau. După 1-2 km din a doua tură am rămas singură pe traseu, ca și anul trecut. Aici a fost porțiunea cu vânt puternic și frig, unde m-am bucurat că am avut pe mine stratul suplimentar, chiar dacă asta a însemnat să transpir mai mult. Traseul a fost foarte bine marcat și n-am avut probleme să urmez drumul bun, mai ales că din loc în loc am avut super-eroi aka voluntari care chiar și pe vremea asta ploioasă au stat să ne facă cursa mai ușoară și plăcută.

Stomacul a fost cuminte – i-au priit cele două geluri luate în a doua jumătate a cursei, așa că am alergat cu spor și voie bună. Pe a doua jumătate a cursei m-am simțit foarte relaxată mental, chiar dacă fizic am tras mai mult decât aș fi făcut-o într-un antrenament de sâmbătă (nu servesc diferență de nivel în mod obișnuit). Eram pregătită mental să cad oricând; s-a întâmplat doar o dată – o alunecare ușoară, suficient cât să-mi coloreze jambierele ca să se vadă că am alergat.

Pe ultimii kilometri, cei din vie, am dat iar de noroiul acela vâscos. Revelația a fost că dacă alerg, parcă nu se lipește așa tare de pantofi. Noroc că de data asta era coborâre, deci am și putut să bag un pic de viteză.

După ultima mega-urcare a venit și bucuria finișului, apoi gulașul cald, iar la premiere și-a făcut apariția soarele.

Foto: Eduard Lukinich

Timpul meu oficial a fost 2:56:07, locul 3 la Open Feminin din 9 participante și locul 2 la categorie de vârstă. Mi-am analizat un pic cursa și mi-am confirmat încă o dată că am nevoie de vreo 10-12 km doar să mă încălzesc, pentru mine de-abia apoi începe cursa:)) Pe a doua tură, care se parcurge în sens invers față de prima, m-am simțit mai bine și am avut mai multă energie. În comparație cu 2022, am scos un timp cu doar 2 minute mai slab, dar având în vedere noroiul, aș zice că e chiar foarte bine.

Anul ăsta parcă mi-au plăcut și mai mult cei 28 km de la Petrovaselo, deci de-abia aștept ediția de anul viitor. Multe felicitări și mulțumiri organizatorilor și voluntarilor pentru un eveniment minunat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.