Unde poți dona haine și alte obiecte în București?

Din când în când, șifonierul meu trece printr-un proces de “detoxifiere”: îl eliberez de haine și accesorii pe care nu le mai port. Îmi place să păstrez doar lucrurile folositoare, care îmi plac, iar după fiecare curățenie mă simt mai relaxată și mai ușoară, de parcă odată cu hainele s-ar fi dus și gândurile negative. Și nu știu cum se face, dar de fiecare dată strâng cel puțin o sacoșă de obiecte care sprijină pereții săptămâni bune înainte de a le găsi o nouă destinație.

magazin caritabil social xchange bucurestiUltima raită prin dulap a avut ca rezultat o pungă de haine cărora am decis să le zic “adio”, deși unele erau în stare destul de bună. De data aceasta, sacoșa cu pricina n-a mai zăcut prea mult timp uitată printr-un colț, pentru că am descoperit o inițiativă ce îmbină o rețea de schimb cu una caritabilă: magazinul Social Xchange. 

Conceptul din spatele acestui proiect mi se pare foarte inspirat și binevenit, deoarece creează o  legătură specială între donații și cei ce au nevoie de ele. Ideea este de a oferi celor aflați în dificultate ocazia de a munci pentru a obține obiecte care le sunt necesare (separat de ajutorul social primit de la Primărie).

Cum funcționează Social Xchange?

Poți dona tot felul de lucruri, de la alimente neperisabile, haine, produse de îngrijire, mobilier, jucării, până la electronice și electrocasnice. În funcție de numărul și tipul obiectelor, primești un anumit număr de puncte, cu care poți accesa diferite servicii disponibile în cadrul magazinului, cum ar fi bilete la diferite cursuri, masaj, spații de joacă etc. Donatorii care nu vor să folosească punctele primite le pot redirecționa unui caz social.

Persoanele aflate în dificultate care vor să beneficieze de bunurile din magazin desfășoară activități utile comunității: curățenie, sortat îmbrăcăminte și încălțăminte donate, încărcat/ descărcat donații, etichetat și aranjat produse pe rafturi etc. Pentru fiecare dintre acestea primesc puncte, cu care își pot lua din magazin bunurile de care au nevoie.

Mai multe despre cum funcționează sistemul poți citi aici.

magazin caritabil

Foto: socialxchange.ro

Experiența mea

Înainte să merg la magazin, am dat un mail să mă asigur că programul corespunde cu cel de pe site și că găsesc pe cineva acolo. Am primit răspuns destul de repede că e ok, așa că m-am îndreptat spre locul cu pricina.

Am găsit ușor magazinul, care se află chiar lângă un spațiu verde din apropierea Podului Grant (am mers de la stația de metrou Crângași pe jos și mi s-a părut o distanță acceptabilă).

Din ce mi-au spus cei de la Social Xchnage, stocul de haine este destul de mare, așa că momentan nu se mai acordă puncte pentru această categorie. Eu am avut și ceva cosmetice, însă am ales oricum să donez punctele. Mi-a plăcut că obiectele donate au fost trecute pe categorii într-un proces verbal de predare-primire, din care am primit și eu o copie.

Fotografii la fața locului nu m-am gândit să fac, deși oamenii au fost prietenoși și binevoitori.

Nu știu dacă magazinul va supraviețui, însă ideea mi se pare foarte tare, pentru că încurajează munca și oferă susținere persoanelor care au nevoie de ajutor. Pot doar să sper că e și eficientă 😀

Magazinul Social Xchange ține de Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6 și este situat în zona Crângași – Podul Grant, destul de aproape de metrou, la adresa Calea Crângași, Nr. 3.

Social Xchange

Mai știți și alte locuri unde se pot dona haine și alte obiecte în București?

Articol publicat pe România Pozitivă

2 thoughts on “Unde poți dona haine și alte obiecte în București?

  1. Elena Dumitrescu

    Buna sunt o mămică caznica cu doi copilași și as avea și eu nevoie de niste hăinuțe mărimea M daca se găsește cineva sa mă ajute va mulțumesc

    Reply
  2. Cristian Diaconu

    LA TAICA LAZĀR – UN magazin EXCEPTIONAL SI CARITABIL, din toate punctele de vederea. Serviciile, curtoazia, atmosfera magazinului Este CEVA, DE VIS, asa cum ar trebui sā fie un magazin. Iar preturile cerute pentru produsele expuse (haine, pantofi, bijuterii, obiecte de artā), nici mācar nu ating , adevārata lor valoare.
    Bravo!
    Cristian Diaconu

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.