Am profitat de seara de duminică petrecută la Verona ca să-mi dezmorţesc picioarele după maraton şi am decis să urc în Torre dei Lamberti, turnul care se arată măreţ în Piazza Erbe.

Turnul are 84 de metri înălţime şi a fost construit în secolul al XII-lea de familia – aţi ghicit! – Lamberti. În secolul al XV-lea a trecut printr-un proces de restaurare, iar în anul 1779 s-a adăugat ceasul. Eu însă n-am intrat aici (doar) pentru istorie, cultură sau arhitectură, ci cu gândul la o panoramă superbă asupra Veronei, după priveliştea admirată de la Santuario Nostra Signora di Lourdes şi Teatro Romano.

Am profitat de voucherul de reducere primit la maraton şi am plătit 1 euro în loc de 8 euro, cât era taxa de acces în turn. Deşi era şi un lift, am zis să fiu curajoasă şi să aleg treptele; după 42 km alergaţi în acea dimineaţă, am zis că va fi o nimica toată. A fost o urcare lungă, dar într-un final am ajuns sus. Acolo, soarele începea deja să-şi împrăştie lumina caldă de apus şi deşi fusese o zi cam întunecată, iată că pe final m-am bucurat şi de ceva raze mai blânde.

Am avut parte de o privelişte de poveste, cu acoperişuri brun-roşcate întinzându-se lin până departe şi câteva turnuri ivindu-se printre ele ici-colo. Spre linia orizontului, coline îmbrăcate de verdeaţă şi chiparoşi, un peisaj extrem de liniştitor în acea duminică seară, cu vântul alergând prin turn. Am mai identificat turla albă a domului, dar şi Piazza della Signoria, aflată aproape de Piazza Erbe, unde deja se făceau pregătirile pentru târgul de iarnă, iar priveliştea nu era tocmai cea mai plăcută. Am privit curioasă şi la oamenii care se plimbau prin Piazza Erbe şi prin împrejurimi, atât de mici de la acea înălţime.

Clopotele din turn sună încă periodic, marcând trecerea timpului, iar pe zid este afişată chiar o atenţionare în acest sens. Am tresărit oricum când am auzit dangătul lor, ca o trezire la realitate din acea stare de încântare şi relaxare.