Jurnal de cursă: PB la Maratonul de la Verona

De ce Verona ca destinaţie pentru vacanţă? În cazul meu, răspunsul a fost simplu şi nu are treabă cu Romeo şi Julieta: ca să alerg la (încă) un maraton. La asta se adaugă şi dorinţa de a vedea Italia din nou, după vreo 2 ani în care am ratat-o ca destinaţie de concediu.

maratonul-de-la-verona-2015-medalie

Povestea a început prin vară, când am aflat că Maratonul de la Bucureşti se va suprapune cu un alt eveniment la care voiam să ajung. Am început atunci să-mi pregăresc revanşa în ale alergării. Mi-am pus pe wishlist cele câteva condiţii – maraton în Italia, într-o destinaţie accesibilă ca preţ şi locaţie (adică să existe zboruri low-cost măcar spre un oraş din apropiere). Am căutat şi-am căutat, iar cea mai potrivită cursă mi s-a părut a fi Maratona di Verona, de pe 15 noiembrie. A ieşit deci una bucată vacanţă formată din 4 zile la Verona + 5 zile la Bologna, aşa, de „recuperare” (dacă tot aveam să ajung prin zonă, mi-am zis să revăd pe îndelete oraşul roşcat, care mi-a fost atât de drag la prima vizită).

maratona-di-verona-reduceri-la-obiective-turisticeÎnscrierea la Maratona di Verona a fost o adevărată aventură, fiind prima cursă internaţională la care urma să particip. Condiţiile de pe site nu erau foarte clare sau cel puţin aşa mi s-au părut mie. Am săpat un pic în căutare de informaţii, am trimis mail-uri organizatorilor şi, într-un final, iată-mă înscrisă cu acte-n regulă! La ridicarea kit-ului mi-am dat seama că mi-am făcut griji degeaba: am dat doar scrisoarea de confirmare şi nu mi-au cerut nici măcar buletinul :))

În kit a fost inclusă o bluză cu mânecă lungă pentru alergare, un baton cu ciocolată, vouchere de reduceri la câteva obiective turistice din Verona (foarte tare ideea!) şi muultă maculatură, adică pliante promoţionale pentru diferite servicii şi produse.

Sâmbătă, înainte de alergare, a fost o zi extrem de relaxantă, cu plimbări prin Verona, mâncat paste şi salată, stat la ceai etc. De-abia pe seară am intrat în starea de ante-cursă, adică au început să-mi dea târcoale emoţiile. Strategia a fost să nu mă gândesc (prea tare) la asta şi mi-am propus să mă bucur de traseul necunoscut şi de atmosfera primei alergări internaţionale, deşi mă entuziasma şi gândul unui personal best, poate chiar un timp sub 4 ore.

A venit şi dimineaţa maratonului. Din fericire, am avut cazare relativ aproape de Piazza Bra, unde se dădea startul, aşa că am ajuns cu vreo 45 de minute înainte de ora 9, chestie care nu mi se întâmplă, de obicei. La prima vedere, în piaţă părea o anarhie totală, cu mulţi oameni mergând în toate părţile, alergători făcându-şi încălzirea şi organizatori pregătind ultimele detalii. Însă după ce am găsit harta zonei la complexul expoziţional, mi-a fost uşor să mă orientez şi să găsesc garderoba şi startul. De fapt, garderoba consta în mai multe standuri aşezate la înălţime, vizibile, fiecare având alocat un anumit interval pentru numerele de participare, astfel încât să ştii exact unde să-ţi laşi bagajul. La fiecare stand erau unul sau mai mulţi voluntari care preluau bagajele, iar treaba a decurs foarte repede.

După ce mi-am lăsat bagajul şi am trecut pe la toaletă, am pornit spre zona de start, unde deja se adunaseră alergătorii. Temperatura era undeva la 10 grade, cu nori, aşa că m-am strecurat mai la mijloc, ca să mă încălzesc în aşteptarea startului. Se pare că au fost undeva la 6300 de participanţi, doar la probele de maraton şi semimaraton, fără cursa de 10 km. În jurul meu pluteau uşor entuziasmul şi nerbdarea, iar oamenii discutau cu multă energie despre diverse. Nici n-am auzit startul, ci am văzut doar că alergătorii din faţa mea au început să avanseze şi m-am luat şi eu după ei. La început în mers, apoi am grăbit pasul şi am pornit alergarea.

Primii kilometri au fost prin oraş, pe străzile pietruite şi destul de înguste, deci nici să vreau nu aş fi avut cum să plec foarte repede. Încă de la început am depăşit fără mare efort pacemakerii de 4 ore, ceea ce m-a mirat, dar am zis să nu mă bucur prea repede. După un slalom printre străzile destul de pustii la acea oră, am ieşit în afara Veronei, pe un drum ce trecea prin localităţile vecine. Circulaţia a fost oprită pe tot parcursul traseului, iar în jur a fost destul de linişte, mai ales că nici încurajatori n-au prea fost.

Am reuşit să mă ţin de un grup de participanţi cu tricouri mai fistichii, care alergau destul de constant şi alături de care am parcurs o mare parte din cursă. M-am conversat şi cu un alergător care era la primul maraton, dar care a băgat apoi o super-viteză de l-am pierdut din vedere….

Am fost mulţumită de punctele de alimentare, de unde am luat apă şi banane (pentru prima dată am reuşit să mănânc în alergare!), care m-au ţinut bine pe toată cursa, alături de un baton de fructe uscate şi cereale avut la mine. Aici găsiţi parcursul pentru maraton, în caz că sunteţi curioşi. De pe hartă, traseul pare destul de întortocheat, însă live mi s-a părut foarte bine semnalizat, n-au existat momente de “rătăcire”, ca să zic aşa 😀

Nu mi-au trecut cine ştie ce gânduri prin minte, am fost cu ochii la ceilalţi alergători şi mai puţin la peisaj, care părea destul de trist, pe alocuri. Din când în când vedeam marcajele de distanţă şi îmi ziceam că a mai trecut un kilometru – calculam mereu în gând cât mai aveam până la finish, unitatea de măsură fiind… “ture de IOR” :)) Mă mai uitam din când în când la ceas şi îmi ziceam că sunt ok cu timpul, însă tot n-am vrut să mă bucur prea devreme – nu ştii niciodată ce se poate întâmpla pe parcursul unei curse şi de unde apare “zidul”…

Localităţile prin care am trecut erau semi-pustii. Cu excepţia voluntarilor de la punctele de hidratare (care, apropo, erau persoane adulte, mai în vârstă, nu prea am văzut tineri…) şi a vreunui poliţist rătăcit, nu prea am întâlnit lume. Nu m-am oprit mai deloc pe traseu, ceea ce m-a bucurat foarte tare, semn că rezistenţa mea s-a îmbunătăţit.

Într-un final, după bucle de revenire prin oraş, în faţa ochilor mi-a apărut borna de 41 km. M-am relaxat şi am zis să bag un sprint, deşi conform ceasului stăteam foarte bine. A fost cel mai luuuuung kilometru din viaţa mea, nu mi-am imaginat că aprecierea distanţei poate fi atât de înşelătoare. Între timp, după 4 ore, oraşul se mai dezmorţise, iar de data asta ne-a întâmpinat o galerie vocală în apropierea finişului. Am tras tare, uitându-mă cu disperare după poarta albastră de finiş, pe sub care am trecut la 3:59. Sub 4 ore, wow.

Timpul real a fost de 3:55:19, adică personal beeeeest!

maratonul-de-la-verona-personal-best

N-am avut cine ştie ce febră musculară, doar ceva amorţeală vreo câteva ore, însă băşicile mi-au dat de furcă, deşi fusesem prevăzătoare şi mă pregătisem cu plasturi. Seara am urcat cele aproape 270 de trepte din Turnul Lamberti, ca să mă recuperez 😛 şi apoi am sărbătorit cu o salată delicioasă şi un ceai. Per total, o experienţă de pus în albumul cu amintiri la loc de cinste 🙂

Acesta a fost al treilea maraton la care am participat. Despre celelalte două poţi citi aici şi aici.

8 thoughts on “Jurnal de cursă: PB la Maratonul de la Verona

  1. Ioana

    Bravooooooooooo! Chiar e de “pus în ramă” victoria asta. 🙂
    Mi se pare şi mie foarte tare ideea cu voucherele la obiective turistice. La noi se face asta? Dacă nu, poate o dai mai departe.
    Felicitări încă o dată, drăguţenie! 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulţumeeesc! 🙂
      Din ce ştiu eu, la noi nu se face. Sau cel puţin nu am auzit despre asta, iar la cursele la care am participat până acum nu a fost vreo componentă turistică. Dar da, chiar e o idee bună. Şi ar merge mai ales la Cluj-Napoca şi Braşov, unde vin mulţi participanţi din alte oraşe la competiţii şi sunt o grămadă de locuri faine de văzut 🙂

      Reply
  2. Sinziana

    Felicitari, Andra, ce victorie!!!! Nu stiu de ce, dar ceva din mine imi spunea ca ai fost in Italia la marathon – si iata ca nu m-am inselat. PB-ul tau e absolut fantastic.

    Poate povestesti mai mult pe blog despre: antrenamentele tale, nutritie, daca ai intampinat vreun obstacol in antrenamente si cum ai rezolvat etc. Eu as fi foarte, dar foarte interesata sa citesc experienta ta! 🙂
    De exemplu, de multe ori cand alerg incep sa ma doara gambele, o durere care ma tine apoi cateva zile si care se numeste periostita. Nu I-am dat nici acum de cap, desi am schimbat adidasii si nu alerg nici asa de des.

    Tine-o tot asa si… la mai mare! 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulţumesc frumos!
      Da, chiar îmi doresc să mai scriu despre experienţele mele de alergare, dar uite că tot amân… Mă gândesc că poate ceea ce fac eu nu e strict corect din punct de vedere nutriţional sau ca program de antrenament şi n-aş vrea să induc în eroare alţi oameni 🙂
      Până una-alta, îţi recomand două bloguri pe care eu le consider extrem de utile, poate le ştii deja: http://www.andreirosu.org/ şi http://nutritionist.info.ro/ Sunt multe articole şi sfaturi pentru alegători 🙂
      Multă baftă şi ţie! 🙂

      Reply
  3. Sinziana

    Buna, Andra! Fair enough ceea ce spui mai sus privind programul tau de antrenament si nutritional. Doar ca nu cred ca cineva ar lua ad litteram recomandarile tale, fiecare individ e unic si se va comporta diferit pe baza aceluiasi program. 🙂 Multumesc pentru recomandari, citesc cu multa placer blogurile lui Andrei Rosu (desi imi e dor de articolele scrise chiar de el) si de S. Damian.

    Ieri a fost 10k-ul si a fost mult mai bine decat credeam. Am terminat intr-o ora, desi m-am oprit mai mult decat ar fi trebuit. 10km mi s-au parut lungi, poate si pentru ca nu aveam exercitiul alergarii lor. 🙂 Dar faptul ca am terminat mi-a dat o incredere fantastica ca pot mult mai mult, si vreau mult mai mult! Deja ochesc urmatoarele curse. 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Înseamnă că trebuie să-mi adun ideile şi să mă pun pe scris despre experienţele de la antrenamente 🙂
      Yuhuuuu, felicitări pentru cursă, chiar ai scos un timp bun!! Mă bucur că te-ai simţit bine şi eşti în căutare de noi provocări 🙂 La cât mai multe alergări faine!!

      Reply
  4. Pingback: Turnul Lamberti din Verona, o panoramă perfectă peste oraşul îndrăgostiţilor | Zâmbet şi sănătate

  5. Pingback: Maratonul de la Cluj în 3 ore 45 minute | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *