M-am mobilizat cam greu să scriu despre porţia de vacanţă italiană pe 2015, deşi a fost una extrem de savuroasă, binevenită după o perioadă în care am lucrat la foc continuu. Cred că mi-era teamă că nu voi găsi cuvintele potrivite să descriu ce am trăit şi simţit în cele 9 zile în care am umblat hai-hui prin câteva oraşe minunate: Verona, Bologna, Ferrara şi Ravenna. Într-un final, iaca m-am pus pe povestit. M-au ajutat cele peste 500 de poze făcute, deşi nu mi-a fost deloc uşor să fac o selecţie.

De ce am ales tocmai Verona ca destinaţie de vacanţă? Răspunsul o să-l aflaţi într-un articol viitor 😀 Ce pot să vă zic e că nu are treabă cu Romeo, Julieta sau abureli de genu’.

Am început vacanţa cu un zbor lin spre Bologna primitoare şi însorită, de unde am luat trenul spre Verona. N-am mai greşit peronul şi nici n-am mai încurcat ora, ca data trecută, aşa că am ajuns în oraşul îndrăgostiţilor după căderea serii. L-am găsit învelit într-o pătură subţire de ceaţă, dar am aflat uşor drumul spre centru, apoi spre B&B-ul unde aveam cazare, lăsându-mă purtată de străzile pietruite din centru, aproape pustii (într-o seară de vineri m-aş fi aşteptat să fie mai multă lume mişunând pe la magazine şi restaurante).

De a doua zi a început aventura, căci am pornit în descoperirea acestui mic, dar celebru oraş.

Câteva din locurile şi amintirile care-mi sunt dragi din Verona:

Grădina Giusti a fost cireaşa de pe tort, servită chiar din prima zi, de dimineaţă. Despre ea o să povestesc într-o postare separată, pentru că a fost locul meu preferat din Verona. Dacă ajungeţi în acest oraş, vă recomand să vă faceţi timp o oră-două, chiar mai mult, să vă plimbaţi prin ea. Are romantism, estetică, plus o panoramă perfectă spre acoperişuri şi turnuri.

Pentru mine, top 3 locuri de mâncat şi băut în Verona au fost Caffe Coloniale, La Tradision, Olivo. Plus încă un local din Piazza Erbe, al cărui nume nu l-am reţinut (bine, hai să fiu sinceră, nu l-am ştiut niciodată, pur şi simplu ne-am aşezat la masă fără să ne uităm la denumire :P).

La Olivo a fost prima cină din Verona, care a debutat cuminte, cu o salată mare şi yummy.

La Caffe Coloniale am dat peste o atmosferă foarte italiană, adică vorbit cu voce tare, râs şi veselit la un pahar de vin sau o cafea. Nu era încă ora mesei, dar cu toate astea am savurat o ditamai salata cu burrata, un fel de brânză din care îmi doream de mult să gust. Şi a fost bună-bună, cu o consistenţă elastică de mozarella la exterior şi gust de brânză cu smântână la interior.

La Tradision am băut ceaiuri calde şi am tras de timp în căutare de ceva odihnă după o zi de umblat pe străduţe şi coline.

Străzile din centru, cu clădiri colorate, din piatră sau cărămidă şi balcoanele dichisite au fost o privelişte tare plăcută pentru ochii şi sufletul meu. Că tot am amintit de arhitectură, am admirat şi multe ferestre în stil arab şi obloane.

Piazza delle Erbe, dominată de măreţul turn Lamberti, un bun punct de reper. Da, bineînţeles că m-am cocoţat până sus. Şi despre el o să postez curând, mai pe larg. Piaţa e de obicei foarte animată, poate şi datorită faptului că e mărginită de restaurante şi magazine, iar în mijloc există mai multe tarabe cu fructe şi suveniruri.

La Santuario Nostra Signora di Lourdes am ajuns întâmplător. Pur şi simplu am văzut ditamai clădirea care se proiecta în zare, pe o colină, şi am zis că merită o vizită, deşi iniţial habar n-aveam ce e – am aflat la faţa locului că e vorba de un complex spiritual. Biserica nu e spectaculoasă, însă de pe platoul din faţa ei am admirat o panoramă spre oraş şi poduri, îndulcită de ceaţă şi de lumina timidă a dimineţii. Un mod perfect de a începe ziua!

Plimbarea pe malul râului Adige şi pe bătrânele poduri ce-l taie…

Piazza Bra şi Arena (un fel de mini-Colosseum), plus băncuţa cu inimă. Şi pe-aici sunt ceva restaurante, majoritatea destul de turistice. Arena nu mi s-a părut cine ştie ce, aşa că nu m-am sinchisit s-o vizitez, mai ales că am intrat în Colosseumul de la Roma şi nu m-a dat pe spate, deşi am avut şi ghid audio.

Multe biciclete…:D

Teatro Romano a fost pe listă doar pentru panoramă. Oricum, Muzeul de Arheologie era închis pentru lucrări de restaurare.

Ce-ar fi Verona fără povestea Romeo şi Julieta? Probabil mai săracă în turişti, însă din punctul meu de vedere n-ar fi cine ştie ce pierdere… Am găsit Casa Julietei şi celebrul balcon sub asaltul turiştilor, care se fotografiau din toate unghiurile cu statuia Julietei şi făceau selfie-uri de la balcon. Eu am admirat nebunia de la un balcon deloc celebru, cel al unui magazin de şorţuri şi alte obiecte textile personalizate, aflat vizavi, unde accesul era gratis.

Biserica San Zeno am vizitat-o luni dimineaţa, când nu era nici ţipenie de om prin zonă. Este masivă şi cu adevărat impresionantă, iar curtea interioară, înconjurată de un portic frumos, invită la reculegere şi linişte. Intrarea este liberă.

După San Zeno, am pornit în căutarea altui lăcaş de cult celebru: Domul. Aici am aflat că trebuie să plătesc un bilet pentru a-l vedea în interior, aşa că am renunţat să-l vizitez şi m-am mulţumit să-l admir de afară. Interesantă statuia cu îngerul.

Ponte Scaligero (Ponte Castelvecchio) este unul din podurile celebre ale Veronei, alături de Ponte Nuovo, Ponte Pietra etc. Este cel mai „cu personalitate”, aş zice, pentru că este roşcat şi crenelat, spre deosebire de celelalte poduri, mai simple. Mi-a făcut plăcere să mă plimb pe el, deşi vremea era întunecată, de toamnă tristă.

Il Pozzo dell’Amore era acoperit, însă mai plăcut decât obiectivul în sine a fost căutarea lui, cu ochii pironiţi pe hartă, mergând pe străduţe labirintice.

Cam astea am fost experienţele care mi-au plăcut în Verona. Ah, da, mai e încă una pe care n-am menţionat-o, dar vă mai ţin un pic în suspans până la următorul articol 😉

Alte locuri de văzut în Verona găsiţi aici.