Varşovia pe bicicletă

Dintre toate locurile în care am fost până acum, Varşovia câştigă titlul de “oraşul cel mai bike-friendly”. Deşi e capitală şi m-aş fi aşteptat la mai mult trafic şi agitaţie, m-a uimit prin calmul străzilor. În plus, are destule bulevarde largi, cu trotuare imense şi piste de biciclete generoase.

Nu ştiu exact câţi kilometri de piste de biciclete are Varşovia, însă acolo unde există sunt de o calitate foarte bună. În plus, pe lângă infrastructură, capitala poloneză se poate mândri şi cu un super-sistem de bike-sharing. Veturilo este sistemul public de închiriat biciclete, lansat în august 2012 şi constând într-o reţea de aproximativ 55 de staţii în tot oraşul, cu 1.000 de biciclete în total.

veturilo-inchiriat-biciclete-in-varsovia

Bicicletele sunt într-o stare excelentă – sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Ce mi-a plăcut mult e că şaua se poate regla până foarte jos, astfel că persoanele mai micuţe de înălţime, aşa ca mine, nu au probleme cu stăpânitul bicicletei.

Faptul că acest sistem este popular şi eficient se poate vedea şi după numărul mare de biciclete Veturilo din trafic; la unele stative se poate întâmpla să lipsească toate bicicletele. Avantajul major este că puteţi închiria oricând o bicicletă dintr-un punct al oraşului şi nu trebuie să o înapoiaţi la aceeaşi staţie, ci puteţi să o lăsaţi la alta.

Cum funcţionează?
Fiecare staţie de biciclete Veturilo are un panou de unde vă puteţi face cont şi lua apoi bicicleta, cu instrucţiuni pentru închiriere disponibile în mai multe limbi, printre care şi engleză. Se trimite un SMS pentru înregistrare şi se plăteşte cu cardul. Înregistrarea se poate face şi online şi costă 10 zloţi. Primele 20 de minute sunt gratuite, iar apoi taxarea se face în funcţie de perioada de folosire a bicicletei. Când înapoiaţi bicicleta, nu uitaţi să daţi sign-out din sistem, de la acelaşi panou. Bicicletele se pot închiria nouă luni pe an, în perioada 1 martie – 30 noiembrie.

biciclete-in-varsovia

Acolo unde pistele lipsesc, se poate merge fără nicio problemă pe stradă, pe lângă maşini. Chiar pe străzile din centrul vechi am văzut biciclişti pedalând cu zel, iar în urma lor autobuze menţinând răbdătoare ritmul, deci şoferii sunt destul de toleranţi. Recunosc, mi-a fost cam teamă la început, însă probabil din cauza faptului că nu sunt obişnuită să merg cu bicicleta în “compania” automobilelor.

Un traseu foarte plăcut pentru biciclit prin Varşovia este cel din centru spre parcul Lazienki. Puteţi închiria o bicicletă de la staţia aflată la intersecţia cu palmierul, lângă statuia lui Charles de Gaules. Mergeţi apoi pe strada Nowy Swiat în direcţia opusă faţă de centru, care se continuă cu Aleje Ujazdowskie – pistele lipsesc pe o porţiune, însă apoi puteţi pedala pe ele, pe trotuarul din stânga, pentru ambele sensuri. Treceţi pe lângă Grădina Botanică, apoi ajungeţi la statuia lui Chopin şi la Parcul Lazienki. Nu am observat biciclete în parc şi nu ştiu dacă e permis accesul acestora, însă la intrare sunt locuri unde vă puteţi parca bicicletele şi vă puteţi bucura de parc ca pietoni.

Plimbare plăcută!

10 thoughts on “Varşovia pe bicicletă

  1. Ghindaa

    Doamne, cat as vrea sa inauguram si noi asa statii. Sa nu fim stresati ca ne va acrosa o masina, o motocicleta…Visez, na! Dar am observat ca visele mele se implinesc, desi dureaza ani buni. Aaa si sa vad parlamentari si senatori pedaland catre locul de munca. S-ar reduce parcul lor auto si deci cheltuielile noastre.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Pentru astfel de staţii ar trebui să existe o cerere destul de mare ca să justifice proiectul. Să sperăm că o să ne îndeplinim visele, la un moment dat 😀

      Reply
  2. Andra

    Si in Timisoara sunt biciclete de genul acesta, insa eu nu am incercat inca sistemul, mai ales ca nu sunt decat 2 statii momentan din care poti inchiria bicicletele si destul de putine piste, iar soferii nu sunt deloc bike-friendly.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      În Bucureşti locuri de închiriat sunt ceva, mai ales pe lângă parcuri. Principala problemă aş zice că e traficul “neprietenos”. A, şi câinii 😀

      Reply
  3. Mira

    În alte ţări, da, şi eu merg cu bicicleta prin oraşe, nu mi-a fost teamă, există respect şi din partea bicliştilor, şi din partea şoferilor… Mă bucur să aflu că se circulă mult cu bicicleta în Varşovia, fain. Sper să ajung să mă plimb şi pe acolo, dacă nu anul ăsta, anul viitor. 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Eu m-am mirat de lipsa unui trafic foarte intens, mai ales în centru. Că altfel nu cred că aveam curaj să merg cu bicicleta pe stradă, cu tot respectul şi atenţia şoferilor 😀 Pe unele porţiuni de trotuar au şi piste largi, deci loc este 🙂

      Reply
    1. Andra :) Post author

      Uite că nu mai ţin minte cum era cu bicicletele la Cluj… Dar prin zona centrului vechi era aşa calm şi pace când am fost eu (anul trecut, prin august parcă), că ar fi fost perfect pentru plimbat chiar şi pe stradă 🙂 Nu ştiu cum e în restul oraşului, prin cartiere, dar în centru mi-a plăcut mult atmosfera.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.