10 lucruri de făcut când plouă

Zilele astea în Bucureşti domneşte o atmosferă londoneză, însă nu datorită vreunui festival, ci pentru că vremea s-a dovedit a fi capricioasă rău, iar ploaia a căzut în reprize agitate.

Ce rămâne de făcut când plouă cu găleata şi te simţi “sechestrat” în propria casă? Câte idei:

  1. fă-ţi ordine în lucruri, fie că e vorba de dulapul cu haine sau cel din bucătărie. Aruncă alimentele expirate, analizează-ţi garderoba şi pune de-o parte hainele pe care nu le mai porţi sau optimizează aranjarea obiectelor astfel încât să le găseşti mai uşor.
  2. răsfoieşte albumele cu fotografii din copilărie sau oracolele.
  3. plănuieşte-ţi următoarea vacanţă. Gândeşte-te unde ai vrea să mergi, ce poţi face şi vedea acolo, alcătuieşte un mic traseu şi documentează-te cu privire la oferte.
  4. uită-te prin frigider şi testează o nouă reţetă cu ingredientele pe care le ai la dispoziţe, dar altceva decât găteşti de obicei.
  5. pune-ţi talentul la încercare, fie că e vorba de desenat, pictat, cusut, scris un roman etc.
  6. alcătuieşte o listă cu lucrurile care te fac fericit şi pentru care eşti recunoscător. Sunt mai multe decât credeai, nu-i aşa?
  7. sună prietenii cu care nu ai vorbit de mult sau trimite-le un mesaj.
  8. când ai lucrat ultima dată la pasiunile şi dorinţele tale? Acum e un moment bun să te ocupi puţin de ele.
  9. varianta “clasică”: petrece o zi ploioasă în compania unei cărţi. Alege o carte mai veche din bibliotecă şi reciteşte-o.
  10. ieşi în ploaie şi fă o plimbare, cu sau fără umbrelă. Când plouă, în parcuri e multă linişte, iar verdele copacilor e mai viu şi mirosul de tei se simte mai bine Dacă eşti norocos, poţi întâlni şi câţiva melci curajoşi 😉

melc dupa ploaie

Vouă ce vă place să faceţi când plouă? 🙂

22 thoughts on “10 lucruri de făcut când plouă

  1. Anne

    Înafară de lista cu lucruri pentru care sunt recunoscătoare și de plimbarea de plăcere prin ploaie, le-am cam făcut pe toate. Alternativ, recurent, de-a lungul timpului (adica de vreo câteva luni). Și sunt mândră de mine, astfel am învățat noi modele pentru brățări, am terminat lista de lecturi pe care mi-am făcut-o, și totul are un loc în casă. Scuze că m-am lungit, you asked! 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      “Plimbatul” prin ploaie l-am experimentat chiar zilele trecute, când m-a prins ploaia în parc, la jogging. Aveam şapcă şi chiar a fost plăcut, nu aş fi crezut că o să savurez vreodată o astfel de situaţie.
      Feel free să te “lungeşti” cât vrei 😉

      Reply
  2. Ramona Badea

    Imi place sa dorm cand ploua, mai ales daca e furtuna, ma relaxez instantaneu si am parte de un somn odihnitor.
    Daca ploua asa, mai cuminte, uneori mi se face pofta sa citesc o carte romantica, lucru mai rar la mine.
    Imi place sa ii pun nepotelului pelerina si cizmele de cauciuc si sa iesim afara. Il las sa calce in toate lacurile si ne amuzam copios.
    Imi place sa stau in pat, uitandu-ma pe geam, cu gandurile aiurea. Daca am si o pisica, sa imi toarca in brate, relaxarea e totala.
    Imi place sa scriu poezii. Ca asta: http://olumeinversuri.wordpress.com/petale-albe-petale-negre/mama/

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Daaa, şi eu ador zgomotul de furtună când sunt în casă, mă linişteşte:)
      Nepoţelul tău e tare norocos că-l laşi să se joace în voie, chiar şi pe ploaie, mulţi părinţi uită că puţină nebunie nu strică, din când în când.
      Şi mie îmi place să scriu, iar de când am blog parcă am şi mai mult chef de aşternut gânduri pe hârtie/laptop 🙂

      Reply
  3. Pingback: Recomandarile mele de vineri | Pitici, dar Voinici

  4. Mira

    Îmi place mult să mă plimb prin ploile de vară, mai ales că totul e pustiu şi am impresia că sunt singura stăpână a locurilor… 🙂 Cei mai mulţi se retrag în casele loc imediat ce începe să plouă, iar uneori, recunosc, vreau să plouă ca să mă pot bucura de plimbări liniştite… 😀

    Reply
  5. Cristiana

    Tot timpul fac ordine prin lucruri atunci cand ploua, nu stiu de ce. Mi se pare momentul prielnic. Imi place sa ma uit si la comedii romantice sau sa citesc. Si imi mai place sa dorm , cred ca nu-s singura. Oricum lista e o sursa de inspiratie. Te pup!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      În cazul ăsta, să plouă cât mai des :)) Şi mie îmi place somnul pe ploaie, iar dacă e furtună e şi mai bine 🙂 Te pup şi eu!

      Reply
  6. vavaly

    multe se pot face pe ploaie, lucruri de care zicem ca nu avem timp in mod obisnuit. uneori, cand e mereu cald, mi se face dor de ploaie si de racoare, de stat in casa si facut cate altele. uneori sunt o pisica hoinara dar uneori imi place sa stau langa soba calda 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      În perioada asta de vară o ploaie din când în când e binevenită 🙂
      Mmm, şi eu cam la fel, doar că aş înlocui soba caldă cu patul :))

      Reply
  7. WhiteChoco

    Sa stau in casa si sa admir pe geam fulgerele, sa dorm, sa calc, sa pierd timpul pe internet 😀

    Reply
  8. Anda

    In afara de ordine, de care cu atat mai mult cand ploua nu am chef, fac cam tot ce ai spus si tu. Citesc, dar carti noi, imi fac o ciocolata calda, ma bag in cada si ma relaxez, dau like-uri pe facebook, ma uit pe geam sau imi scarpin pisica pe burta 🙂

    Reply
  9. Ioana

    Eu dorm….dorm tun pentru cateva ore 😉 citesc, ma joc cu fetele, ne uitam la desene/filme si mancam toate prostioarele gasite prin casa 😉

    Reply
      1. Cristina P

        nu e o idee buna cand nu ai destui bani disponibili dar gasesti super zboruri. meh. ceea ce mie mi se cam intampla :)))) [stii tu ca exista mereu banii “de care nu ma ating nici daca arde si in nici un caz pentru zbor”… eh fix cand ii am numai pe aia gasesc ceva lol]

        Reply
  10. Silving

    Aaah, nu pot sa cred ca ploua in Ro. si la noi e soare :)) . Si pare-se ca va fi soare neintrerupt si caldut vreo 2 saptamani de acum incolo, mare minune de septembrie scandinav, asa ca scriu aici si am plecat afara in gradina, cu cartea ;).

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Deocamdată e o atmosferă rainy, articolul e scris acum ceva vreme, când chiar turna cu găleata 🙂
      Wow, vreme bună, toamna, în ţările nordice… cine-ar fi crezut? Bucură-re de soare! 🙂

      Reply

Leave a Reply to Mira Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.