În ultimul timp tot descopăr locuri speciale în Bucureşti, cu atmosferă relaxată şi bunătăţi care te îmbie să-ţi laşi treaba deoparte, să respiri şi să zâmbești larg. Ultima surpriză de acest fel este este Pain Plaisir, o brutărie-patiserie de inspiraţie franţuzească, cu produse artizanale – o nebunie pentru toate simţurile.
Peste Pain Plaisir am dat întâmplător pe net, am citit povestea şi mi s-a părut interesant de încercat, mai ales după ce am văzut poze cu delicatesele pregătite de cei trei pasionaţi care au pus la cale această aventură gastronomică – două românce şi un englez (care găteşte franţuzeşte!).
Am ajuns la Pain Plaisir într-o sâmbătă seară, după ce ploaia îşi făcuse zdravăn de cap şi un miros de proaspăt se simţea încă puternic în aer. Am intrat în brutărie, un spațiu micuţ şi foarte frumos aranjat, iar ochii mi-au fost direcţionaţi instantaneu spre vitrina cu tot felul de bunătăţi. În spatele ei, printr-un geam transparent, se vede locul unde se întâmplă magia – bucătăria. Vizavi se află un colţişor de relaxare, cu o canapea roşie şi câteva măsuţe mici.