Tag Archives: 1 Mai

Dimineţi leneşe de vacanţă

1 Mai, Paştele şi vacanţa prelungită au făcut vâlvă mare şi anul ăsta. Ştirile despre detoxifiere, dietele după sărbători, ce facem de Paşte, cum s-au distrat românii şi alte informaţii inutile deja „clasice” au curs fără întrerupere pe mai toate ecranele, iar urările de bine au umplut pereţii Facebook-ului. Cu căţel, cu purcel, lumea s-a mobilizat din timp să petreacă, într-o atmosferă mai mult sau mai puţin creştinească. Unii au ales să meargă la iarbă verde sau la mare, în timp ce alţii au profitat de concediu pentru a recupera puţin somn şi linişte. Partea bună este că oraşul a fost calm, împăcat, iar străzile au avut timp să respire şi ele un pic.

Cum eu am sărbătorit deja Paştele în urmă cu vreo lună, acum m-am relaxat total şi am trecut detaşată de vâltoarea de ouă roşii, vacanţe la mare şi mici. Am ajuns la o mică reuniune de familie, la Brăila, oraş pe care mi-l aminteam din vacanţele de vară ca fiind mai colorat şi mai proaspăt decât cum l-am găsit. În schimb, am aflat că trenurile pot să ajungă la timp şi mi s-a confirmat faptul că o carte poate face orice drum mai plăcut.

Au fost nişte zile simple, în care timpul s-a târât leneş, iar de pe biroul meu au lipsit listele cu „to do”. Ultimele dimineţi le-am întâmpinat acasă, cu un ceai cald, alături de cozonac cu nucă făcut de mamaia, în tihnă şi fără lucruri urgente de făcut. Doar eu şi ziua întreagă înainte.

cozonac-si-ceai Continue reading