Poteci, iarbă și pădure, asezonate cu un pic de asfalt. Mi-a plăcut traseul de la Honey Run, cursă de alergare cu startul în Lugoj, care ne-a purtat de-a lungul Timișului și prin zonele de lângă oraș. Nu am alergat după miere, numele vine de la compania Honeywell, care a susținut organizarea competiției 🙂

La proba de 30 km, unde am participat eu, traseul a fost de 15 km și l-am parcurs dus-întors. Partea bună la genul ăsta de traseu e că știi ce te așteaptă la întoarcere – mental, mi se pare mai ușor de digerat. Plus că ai ocazia să te încurajezi cu alergătorii de la alte probe și cu cei rapizi, care au întors deja.

De admirat priveliștea recunosc că n-am mai avut energie, doar am tras cu ochiul și urechea în jur și am auzit cântec de păsărele și șopârle strecurându-se printre frunze.

Startul probei de 30 km a fost la 10:15, iar eu eram deja cam înfometată, așa că am luat primul gel mai devreme de 10 km. Am început cu picioare nerăbdătoare să descopere traseul, mai ales când au dat de potecile cu iarbă. S-a mai potolit entuziasmul pe micile urcări, dar mi-a plăcut că au alternat cu coborârile și s-a compensat. Per total, a fost un traseu cuminte și accesibil chiar și pentru asfaltagii ca mine. Foarte bine marcat, cu destul de multe puncte de hidratare și alimentare.

După ce am trecut de jumătate, parcă totul a devenit mai ușor. Cu excepția faptului că stomacul meu și-a făcut extra-plin de apă și n-a vrut și pace să coopereze cu picioarele. A trebuit s-o las mai încet, apoi am luat al doilea gel, în speranța că o să mă simt mai bine. Speranță a rămas. Deja alergarea pe urcările line devenise o provocare (nu că mi-e ușor, în mod obișnuit :)), iar când am dat de soare parcă simțeam că înot în căldură. În cazul ăsta, șapca a fost colacul de salvare 😉 A fost prima alergare pe anul ăsta la așa temperaturi ridicate, cu primul strat de bonz adjudecat.

Deși teren plat, ultimii 6-7 km parcă au durat secole și înaintam doar cu gândul că o să se termine. Ca să mă motivez un pic, mi-am propus să nu pierd din vedere alergătorul din fața mea, prin preajma căruia am alergat mai toată cursa.

Când am revenit în Lugoj, traseul a făcut o mică buclă ca să bifeze ambele poduri – asta am văzut când am descărcat activitatea pe telefon, că în minte am un mare blank din acea perioadă.

Nu vreau să știu cum arătam la finiș, sper că am reușit să-mi compun o moacă relativ acceptabilă. Timp final: 2:57:18, locul 2 din 6 la Feminin și locul 9 din 22 la General. Până la premiere am mâncat multe foarte multe extrem de multe portocale – că doar astea intrau. În rest, stomacul meu a refuzat cu desărvâșire să se lase îmbiat de ce mai era pe-acolo pe mese.

Acum sunt mândra posesoare a unui voucher Decathlon – am început să-mi fac listă de cumpărături – și deja mă gândesc la ediția de la anul, când îmi propun chiar să alerg pe ultima parte a traseului. 🙂