Texturi și forme surprinzătoare la Jecza Gallery – Timișoara

Când am căutat pe Google Maps Jecza Gallery,am aflat cu surprindere că nu e prin centru, ci într-o zonă destul de rezidențială, aproape de marginea Timișoarei. Văzusem că au tururi ghidate ale mai multor expoziții pe care le găzduiesc, așa că am rezervat online un tur și m-am prezentat cu multă curiozitate la misterioasa galerie.

A fost ușor s-o descopăr în spatele Parcului Triade. Peretele de la intrare este pictat super-fain, iar în apropiere sunt și niște instalații interesante, una dintre ele implicând cauciucuri presate.

Pentru că am fost singura persoană înscrisă la tur la acea oră, am avut parte de un tur ghidat privat 🙂 Tururile se organizează săptămânal și sunt gratuite. O să zic de pe-acum că mi-a plăcut foarte mult ghidul, faptul că a povestit pe înțelesul meu despre lucrările din galerie și contextul lor, fără cuvinte pretențioase și prețioase, cum mai citesc prin unele descrieri.

Galeria este foarte frumos amenajată, cu linii simple și lumini care pun în valoare arta expusă.

Am început cu expoziția “Texturile memoriei. Cinci decenii de creație”, care cuprinde lucrări de Ritzi Jacobi & Peter Jacobi, un cuplu de artiști care au creat împreună, iar ulterior separat, după ce drumurile lor s-au despărțit deopotrivă în artă și în viață.

Concret, lucrările sunt tapiserii uriașe, sculpturi, fotografii și instalații realizate de cei doi artiști de origine română pe parcursul mai multor decenii, ei remarcându-se în anii 1960-1970, dar și ulterior, inclusiv la nivel internațional.

Lucrările valorifică texturi și materiale diverse și pun sub semnul întrebării aparențele. Privind unele lucrări, nu știi exact dacă te uiți la metal, carton, piatră, tapiserie sau… dreaduri. Nu o să intru în detalii despre arta și viața lor, sunt muuulte de povestit, iar pentru asta mai bine vizitați galeria și aflați direct de la sursă.

Cu ocazia asta am aflat că mulți sculptori români de după Brâncuși s-au lăsat inspirați de arta sa și au făcut și ei câte o coloană (sau mai multe), după un principiu similar: se ia o formă, se multiplică și se suprapun elementele unul peste altul. Dintre coloanele de la această expoziție mi-a plăcut cea făcută de Ritzi, care mi s-a părut că seamănă cu o barieră roșie, fiind realizată din trei bucăți din materiale diferite, recuperate de artistă și refolosite în mod creativ, dar și ecologic.

Pentru mine e greu să înțeleg arta contemporană abstractă (artă “ciudată”, cum i-ar spune direct unii) fără o poveste sau un context. Probabil e nevoie de mai multă imaginație și exercițiu, care mie îmi lipsesc. Tocmai de-asta îmi place să am parte de ghidaj și explicații când vizitez o galerie sau un muzeu.

Am schimbat apoi registrul și am intrat în altă cameră, unde am dat ochii cu lucrări mai grele din punct de vedere emoțional. Expoziția “Semnele zidului” reunește picturi de Ioan Aurel Mureșan, artist din Oradea, realizate în perioada anilor 1985-1989, ca un protest al tânărului de atunci față de regimul comunist. Deznădejde, suferință, sentimentul de a fi prizonier – asta mi-au transmis mie lucrările și cred că s-ar potrivi de minune la Memorialul Închisoarea Pitești; ar completa atmosfera apăsătoare de acolo și i-ar da glas prin texturi și culori.

Totuși, aceasta a fost doar o etapă din viața sa artistică, ulterior picturile sau devenind mai optimiste, cel puțin la nivel de culori. Ghidul mi-a arătat un album cu alte lucrări de-ale pictorului, grupate într-un fel de colecții/ serii, într-o notă total diferită: exuberante, vesele, jucăușe, în culori aprinse, roz, roșu, galben.

Următoarea oprire a fost Muzeul Jecza și Fundația Triade, unde, într-o cameră mare, se află o parte dintre sculpturile lui Peter Jecza și alte tablouri de la diferiți artiști, parte din colecția sa. Am aflat că Peter Jecza a participat la realizarea Bisericii Romano-Catolice din Orșova, ca sculptor, dar a fost implicat și în proiectul de arhitectură. Biserica are o siluetă impresionantă, foarte modernă pentru anii 1970, când a fost construită – ceea ce iar e impresionant, având în vedere contextul politic. Am pus-o pe lista de văzut, în imagini arată splendid.

Într-o altă cameră am admirat mica expoziția de grafică și tapiserie a lui Klara Biro Jecza, ale cărei lucrări au la bază forme geometrice simple, alăturate și stilizate.

Am ieșit și în curtea interioară, amenajată tare plăcut, ca o mică grădină. Nici de aici nu lipsește amprenta artistică, prin câteva instalații și sculpturi.

Îmi plac muzeele mici, casele memoriale și galeriile de artă tocmai pentru că nu apuc să mă plictisesc și nici nu ajunge să mă doară capul ca după o vizită într-un muzeu uriaș, fie el de artă sau nu.

De ce galeria se află în afara centrului turistic? La momentul construirii clădirii, această zonă era chiar la marginea orașului, însă Timișoara s-a extins mult între timp și de aceea acum galeria se învecinează cu străzi foarte circulate. Totuși, nefiind chiar la bulevard, se bucură de un pic de intimitate.

Poze n-am prea apucat să fac, pentru că am fost prea absorbită de ce-am văzut și am aflat, însă dacă aveți ocazia, vă recomand cu căldură o vizită la galerie și un tur ghidat.