Uneori te simți praf, alteori te simți praf și ajungi pe podium.

A doua variantă mi s-a întâmplat la Lunca Timișului Trophy 2021, unde am participat la proba de 21 km și, din păcate, am reușit “performanța” de a nu zâmbi deloc pe durata alergării.

Am avut o stare de tensiune de la început și până la final, care m-a făcut să fiu ursuză tot timpul cursei (nici nu vreau să mă gândesc cum am ieșit în poze…). Asta în contrast cu ce a fost după alergarea propriu-zisă, când m-am simțit tare veselă și relaxată. Mai ales când am ajuns la masa de alimentare de la finiș 😀

Când zic “luncă”, eu mă gândesc la un traseu domol pe malul unei ape, fără prea mari variații de nivel. Mai fusesem prin Lunca Timișului la plimbare, însă doar într-o porțiune, nu am mers foarte mult de-a lungul digului. Mă așteptam să fie o alergare plăcută, pe pâmânt moale, în inima naturii, nu o cursă cu sufletu-n gât, în care să mă încrunt la fiecare fir de iarbă.

Vremea a fost perfectă pentru alergat: înnorat și răcoare, cât să îi dai mai repede să nu te ia frigul. Partea și mai tare a fost că plouase aproape non stop cu vreo cu 2 zile înainte, deci era de așteptat o petrecere cu nămol. Între timp, vântul și-a făcut datoria și a mai șters din isprăvile ploii, însă doar așa, ici-colo. În unele locuri au rămas noroaie serioase.

Încruntată prin luncă

S-a dat startul și am pornit prea repede. Respirația deja mi-a semnalizat că mă întrec cu gluma. Km 1 mi s-a părut infinit, dar m-am încurajat că întotdeauna e mai greu până mă încălzesc un pic și prind gust de alergare. Am fost concentrată la două lucruri: să nu-mi scântesc picioarele și să am pe cineva în față după care să mă țin, ca să nu mă rătăcesc.

Pe măsură ce treceau kilometrii, vedeam tot mai puține persoane în fața mea (nu, nu pentru că le-aș fi depășit, ci pentru că alergau foarte repede :D). Am tras tare să mă țin după cei 2-3 omuleți pe care încă îi zăream, printre care și o fată.

La un moment dat, văd semnul roz care indica urcarea pe dig, așa că urc digul, urmând oamenii din fața mea. Doar că, surpriză!, acolo ar fi trebuit să ținem înainte, prin pădure. Digul era doar pentru întoarcere. Așadar, am coborât de pe dig pe traseul corect prin pădure, unde era totul foarte bine marcat – o porțiune superbă, cu multe frunze galbene și cafenii. Păcat că eram eu prea obosită să mă bucur de ea. Acolo mi-a venit în minte titlul acestui articol – mă simțeam nervoasă pur și simplu din cauză că eram atât de obosită.

Urmează iar un moment de nedumerire, când ajungem în câmp deschis și nu mai vedem niciun marcaj pe nicăieri. Să mergem pe dig sau să coborâm? Într-un final, după un ocol, revenim pe dig, primim confirmarea de la fotografi că suntem bine, deci tot înainte.

Am fost inspirată că mi-am luat pantofii de alergare de trail, care au șomat timp de doi ani; sunt foarte comozi și datorită lor am reușit să nu mă împrăștii la niciun dezechilibru. Am reușit doar câteva “patinaje” neartistice.

Senzația atât de cunoscută că nu mai vine odată finișul s-a strecurat din nou în mintea mea și a coincis cu epuizarea rezervelor de răbdare. Noroc că a apărut poarta de finiș și m-am liniștit.

Am aflat că sunt pe locul 3 la Open Feminin (din 10 participante) și pe 2 la categoria 18-39 ani (s-au comasat mai multe categorii de vârstă), cu timpul de 1:58. 21,66 km mi-a arătat mie ceasul, deci n-am deviat prea mult de la traseu, din fericire.

Mulțumesc foarte mult Edi, Alina și Răzvan, care m-au așteptat la finish cu încurajări și pe care i-am speriat cu nervii mei de moment 🙂 ! Felicitări pentru rezultatele minunate și podiumuri!

Deci… ce-i cu tensiunea asta?

Cred că frustrarea mea a venit din așteptarea nerealistă ca 21 km în Lunca Timișului să fie la fel de lini ca 21 km pe un teren drept. Și din conștientizarea faptului că s-a dus bruma de formă fizică de acum câțiva ani, când mă simțeam tare bine la alergările montane. Tocmai mi-am dat seama că n-am mai băgat diferență de nivel de vreo 2 ani.

Am simțit cursa asta ca pe una cu obstacole. Aproape o mini-cursă montană, dar unde am alergat non-stop, fără să mă bucur de acele mici momente de respiro de care mai aveam parte pe munte. Știu, știu, nimeni nu mă împiedica să mai și merg, însă la curse îmi propun să alerg cât de bine pot la momentul acela. Dacă mă opream din alergat, cred că rămâneam acolo în nămol.

Despre cursă și organizare

• O maaare bilă albă din partea mea pentru că nu au fost deloc câini pe traseu (având în vedere zona, chiar m-a surprins plăcut această absență).
• O bilă la fel de mare și albă pentru bunătățile de la finiș, în special dulceața de ardei iuți. Am obsevat că au avut succes untura, ceapa, cârnații, măslinele și slănina. E prima cursă la care văd atât de multe legume crude (morcovi, conopidă, castraveți, gulii), pe lângă gustările „tradiționale”, ca banane, mere, napolitane, alune etc. Foarte drăguță idee!
• Mi-a plăcut că au fost premii în bani – nu sume extraordinare, dar cât să faci cinste la prieteni 🙂 S-au premiat doar categoriile de vârstă, fără Open.
• Pe lângă probele de alergare de 5, 10 și 21 km, în ziua anterioară a fost și competiție de biciclete. Au fost și curse pentru copii, pe diferite distanțe, în ambele zile.
• Am apreciat că organizatorul ne-a întrebat la final cum a fost traseul și unde ar fi trebuit mai bine marcat. Știind ce înseamnă să organizezi o cursă de alergare, îmi dau seama că sunt greu de marcat anumite porțiunile deschise, însă cred că se pot găsi soluții în sensul ăsta. Dacă ești de-al locului și cunoști zona, probabil că nu e așa complicat să ții traseul, însă altfel… Oricum, chiar să fi fost mai multe marcaje, eu tot praf m-aș fi simțit, așa că asta nu mi-a influențat prea tare cursa.

Concluzia

Nu e prima dată când mă bucur de o alergare doar pentru că s-a terminat. Cine n-a pățit niciodată asta, ori nu a alergat destul, ori nu vrea să recunoască 🙂

Lăsând gluma la o parte, ce vreau să zic e că alergarea nu e întotdeauna fluturași roz. Mai sunt și accidentări, zile cu oboseală sau curse în care nu-ți găsești ritmul, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți să apreciezi și să te bucuri, chiar dacă e vorba de momentele de după cursă.