E dimineață devreme. Soarele încă nu s-a decis dacă apare pe cer sau își ia concediu pentru o zi. Prosop, cască, papuci, ochelari, gel de duș. Costumul de baie pe mine, sub haine. Pașii mă poartă pe stradă, spre bazin, cu rucsacul în spate. Deodată, mă opresc buimacă. Îmi dau seama că mă simt de parcă n-aș mai fi dormit de o săptămână, iar țiuitul alarmei de la telefon încă îmi răsună în minte.
„Știi ce? Sunt prea obosită să merg la înot. O să mă întorc acasă și o să mă culc.” Odată luată decizia, am făcut cale întoarsă. Am ajuns acasă, m-am dezbrăcat și m-am băgat în pat. Am adormit imediat. 4 ore mai târziu, m-am trezit bine dispusă, cu o dulce amețeală. A fost o zi bună.
S-a întâmplat acum multe săptămâni, când pandemia era doar un zvon depărtat, când „eram fericiți și nu știam”, cum se zice. Dar îmi amintesc dimineața aceea ca și cum ar fi fost ieri. Și sunt mândră de decizia mea. Pentru că am avut curajul să fiu sinceră cu mine, cu corpul meu și i-am dat ce avea nevoie:
Odihnă, în loc de citate motivaționale.
Se vorbește mult despre abilitățile viitorului, având în vedere joburile care vor fi căutate în anii următori. Sunt în top inteligența emoțională, creativitatea, orientarea spre soluții, gândirea critică, growth mindset etc.
Ce mi se pare mie că lipsește din colecția super-abilităților este capacitatea de a face diferența dintre lene și oboseală. Nu sună spectaculos, știu, dar cred că valorează foarte mult într-o lume în care suntem mereu împinși să tragem de noi ca să le facem pe TOATE, și nu oricum, ci la un nivel excelent. Chuck Norris style. De parcă valoarea noastră stă în câte task-uri am bifat, câți oameni am mulțumit sau câte maratoane am terminat.
Așa văd eu lucrurile: când ți-e lene, trage de tine și mobilizează-te. Când ești obosit, odihnește-te.
Uneori e bine să încetinim. Să înțelegem că suntem oameni, nu roboți. Avem nevoie de zile slow, în care doar ne relaxăm. Poate n-am dormit bine. Poate ne lipsește o doză de vitamina D. Poate ne e dor de o îmbrățișare de la cineva drag care e departe.
Între oamenii „de succes”, cărora (pare că) totul le merge brici întotdeauna, care nu se opresc niciodată, și lamentările celor care și-au pierdut orice brumă de speranță, hai să găsim un echilibru. Da, să aplicăm enșpe mii de metode de motivare și mobilizare când ne e lene, dar să ne odihnim când suntem obosiți – fizic sau mental.
Recunosc, nu știu să descriu clar cum să faci diferența dintre lene și oboseală (că altfel aș fi scris un articol de tipul How to…). Sunt sigură că depinde de fiecare om.
Cred că perioada asta de stat acasă este prilejul potrivit să refacem conexiunile pierdute cu senzațiile din corpul nostru. Dincolo de task-urile turnate de-a valma în program și orele cu amorțeală la Netflix, mi se pare că avem nevoie să privim și în interiorul nostru. Să ascultăm ce ne spune organismul – uneori o să vrea un antrenament tip Ironman, alteori, doar un orez cu lapte și scorțișoară, mâncat pe canapea, sub pătură. Ambele variante sunt la fel de valide.
Nu mi-am amintit întâmplător de situația povestită la început. Zilele astea mi-am umplut cam mult programul și am ajuns la stadiul de zombie fără chef. Dar după câteva nopți cu somn întrerupt, am reușit într-un final să mă odihnesc bine, să dorm 8 ore line. Pentru că mi-am promis să încetinesc ritmul și asta am făcut.
În mintea mea, am înlocuit citatul ăsta, care mi-e tare antipatic: „I don’t stop where I’m tired, I stop when I’m done.” cu:
“When you are tired, learn to rest, not to quit.”
Acum mă duc să-mi fac un ceai negru cu lapte și să lenevesc pe canapea. Voi?
Foto: pexels.com
