Lecții din alergare: zile bune și zile mai puțin bune

Acesta trebuia să fie un articol despre puterea minții când vine vorba de alergare și cum antrenându-ți mentalul poți să-ți depășești limitele fizice bla bla bla…

La o zi după ce pregăteam în gând un material motivațional pe tema asta, realitatea mi-a dat o palmă lecție s-o țin minte.

lectii din alergare

Foto: Bogdan Popa, 2016

Ce poate fi mai plăcut într-o sâmbătă decât o alergare matinală? Mi-am propus un long run, că acuș vine toamna cu o mulțime concursuri. M-am trezit dis de dimineață, m-am îmbrăcat și mi-am pregătit proviziile pentru alergare. Se pare că stafidele le rătăcisem pe undeva, așa că am luat doar câteva bucăți de cașcaval, în ideea că e suficient.

Ajunsă în parc, pe primii kilometri m-a enervat suportul de chei, că se tot mișca la talie. Într-un final, l-am lăsat mai pe șolduri, unde stătea fix (sau poate acolo se ține, de fapt? :))). N-aveam prea multă energie, dar mi-am zis că sunt la început, că e devreme încă etc. Doar mi s-a mai întâmplat și în alte zile să am un start lent și apoi să termin alergarea în forță.

Și după vreo 10 km cu un lejereanu de 6 min/km… BUM!

Nu știu dacă m-am lovit de celebrul „zid”, spaima maratoniștilor, care apare după 30-35 km, însă m-am simțit ca și cum energia mi s-a scurs printre degete(le de la picioare). Nu mă durea nimic, genunchii erau zdraveni, nu-mi scăzuse glicemia, nu-mi era foame, n-aveam amețeli… Pur și simplu mă luase o toropeală de-mi venea să mă întind pe asfalt și să adorm acolo, pe loc. Am zis că nu-i bai, merg un pic, beau niște apă și-mi revin. Da de unde!

Între timp se făcuse cald, parcul începuse să se aglomereze, iar eu simțeam că mă deplasez în reluare. Cașcavalul a fost prea sărat și mi-a uscat gura, deși m-am adăpat din greu la cișmele. Am mai alergat pe mici porțiuni, am prins chiar un pic de avânt, dar răbdarea și zenul se evaporaseră.

Mai mult mergând, am reușit să trec de 20 km, dar eram încă departe de ce-mi propusesem pentru ziua respectivă. Eeeee, hai că mă enervez, o să merg și tot îmi ating targetul. Dar nici mersul n-a mers 🙂

Într-un final, m-am întors acasă cu coada-ntre picioare (drumul bineînțeles că mi s-a părut inifinit). După alergare, de obicei am energie, așa că nu pot să dorm, oricât de devreme m-aș fi trezit. Acum pur și simplu am intrat în casă, mi-am scos hainele de alergare, am pus capul pe pernă și în secunda doi am adormit. 

Morala?

În primul rând, mi s-a confirmat ce știam deja: odihna e super-importantă. Drept dovadă, după ce sâmbătă am dormit în mai multe reprize, a doua zi am făcut un semi fără probleme.

În al doilea rând, la fel ca în viață, la alergare sunt zile bune și zile mai puțin bune. Uneori ai aripi la picioare și zburzi cu energia la maxim. Alteori nu e deloc ușor, tragi de tine la fiecare pas, iar mintea nu te ajută deloc. De-asta e faină alergarea, că uneori vine cu surprize și-ți arată că un pic de umilință nu strică, te învață că oricând planurile s-ar putea să ți se dea peste cap, oricât de mult te-ai fi pregătit înainte. Dar hey, nu e sfârșitul lumii 🙂

Mi-aș dori să nu uit niciodată că pentru mine alergarea este despre bucurie. Da, sigur că îmi gâdilă orgoliul PB-urile sau un loc pe podium. Însă astea sunt bonusurile, nu miezul. Miezul, cum ziceam, este starea de bine, fizică și/sau mentală, de după alergare (uneori, în zilele bune, și din timpul).

Așa că dacă ai ieșit vreodată la alergat, dar n-ai fost în formă și ai scos un timp slab față de ce-ți propusesei, capul sus, se mai întâmplă! Nu e un motiv să te descurajezi sau să te cerți, ci mai bine analizează un pic situația, vezi ce n-a mers, ce poți îmbunătăți și ce poți face diferit. 

Bate-te prietenește pe umăr și continuă să-ți trăiești pasiunea pentru mișcare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.