Aici se dă “Bună ziua!” şi se spune “Mulţumesc!”

Am văzut imaginea asta în vitrina unui magazin din Sibiu şi mi-a plăcut ideea de a reaminti oamenilor cât de mult înseamnă aceste cuvinte, rostite din toată inima.buna ziua multumesc sibiu

Eu cred că dacă am fi mai atenţi atunci când folosim aceste banale expresii am avea parte de nişte surprize plăcute. Să privim în ochi şi să dăruim un zâmbet atunci când salutăm şi când mulţumim nu e mare lucru, însă rezultatele pot fi impresionante.

Aud foarte des oameni care se plâng că peste tot în jur sunt numai feţe triste, că lumea e neatentă şi rece. Aşteptăm mereu de la ceilalţi să ne zâmbească şi să fie amabili.

Vrem ca vânzătoarea de la mall să ne întâmpine cu o tonă de bună-dispoziţie, şoferul de taxi să ne spună un banc bun, iar străinul acela să ne ţină uşa politicos când intrăm într-un magazin. Când nu se întâmplă asta, înseamnă că nu merită să fie trataţi cu niciun pic de simpatie şi parcă ne luăm la intrecere cu ei în a fi mai nepoliticoşi. Să fie asta soluţia?

Nimeni nu poate fi 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7 cu zâmbetul de buze. Există momente în viaţa fiecăruia dintre noi când nu putem să ne prefacem că totul merge bine şi să radiem de fericire. Dar asta nu înseamnă ca şi în restul timpului să fim cu o falcă în cer şi una în pământ. O moacă suparată nu face bine nimănui, nici celui care o afişează, nici celui care o priveşte.

Ce-ar fi dacă am începe NOI să zâmbim înainte să avem pretenţii de la alţii să o facă?

Să spunem “Bună ziua!” şi “Mulţumesc!” ca şi cum ne-am adresa unui prieten drag, cu un surâs sincer pe buze. Şi, garantat, ziua chiar va fi mai bună.

——

Articol publicat pe România Pozitivă

4 thoughts on “Aici se dă “Bună ziua!” şi se spune “Mulţumesc!”

  1. silving

    Eu,mai revoltata cum sunt de fel :D, n-as intra in magazinul ala.Pentru ca nu vreau sa mi se spuna ce sa fac. Zambesc daca simt,dau buna-ziua daca simt. Recunosc,buna -ziua nu zic chiar asa,oricand,in orice magazin intru,daca mai sunt si unul dupa altul,insa de zambit,asta da. Dar daca esti intr-o pasa proasta,daca esti grabit, sau mai introvertit, sau daca n-ai chef de socializare,daca… Sigur,daca vanzatoarea mi-ar zice prima “buna -ziua” si mi-ar zambi,as raspunde,fara doar si poate. Uneori poti sa intri morocanos,din anumite motive, si sa te dezgheti pe parcurs,daca te simti bine in magazin.
    Nu stiu daca o sa le aduca multi clienti ,oare?

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Nu cred că scopul afişului e să aducă mai mulţi clienţi, ci aş zice că mai degrabă face parte dintr-o campanie de sensibilizare (binevenită, după părerea mea) cu privire la bunele maniere.
      E ca şi cum ar zice “În acest loc nu se fumează”, un fel de reminder.
      Cât despre faptul că nu-ţi place să ţi se spună ce să faci… te înţeleg perfect :)) Mie nu-mi place să mi se impună chestii absurde, care n-ar trebui să fie obligatorii. Însă aici nu e cazul 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.