Uneori te simți praf, alteori te simți praf și ajungi pe podium.
A doua variantă mi s-a întâmplat la Lunca Timișului Trophy 2021, unde am participat la proba de 21 km și, din păcate, am reușit “performanța” de a nu zâmbi deloc pe durata alergării.
Am avut o stare de tensiune de la început și până la final, care m-a făcut să fiu ursuză tot timpul cursei (nici nu vreau să mă gândesc cum am ieșit în poze…). Asta în contrast cu ce a fost după alergarea propriu-zisă, când m-am simțit tare veselă și relaxată. Mai ales când am ajuns la masa de alimentare de la finiș 😀
Când zic “luncă”, eu mă gândesc la un traseu domol pe malul unei ape, fără prea mari variații de nivel. Mai fusesem prin Lunca Timișului la plimbare, însă doar într-o porțiune, nu am mers foarte mult de-a lungul digului. Mă așteptam să fie o alergare plăcută, pe pâmânt moale, în inima naturii, nu o cursă cu sufletu-n gât, în care să mă încrunt la fiecare fir de iarbă.
Continue reading