Din categoria “clasic şi bun”, acum vreo 2 weekenduri am pus în practică o reţetă delicioasă de salam de biscuiţi, modificată faţă de varianta originală, dar extrem de bună. Nu conţin deloc rahat şi nici zahăr, pentru că am folosit un sortiment de biscuiţi cu îndulcitor. Totuşi, salamul meu a ieşit foarte dulce datorită altor ingrediente-minune din compoziţie.
Mai mănânc din când în când salam de biscuiţi de la Frufru, dar de curând am dat peste o reţetă pe net şi mi s-a făcut imediat poftă. Poftă să-l pregătesc eu. Mi-am dat seama că se prepară extrem de uşor, nu e nevoie de cuptor, plus că deja aveam majoritatea ingredientelor, aşa că am achiziţionat restul de goodies şi am trecut la treabă.