Fotografia asta e reprezentativă pentru cursa mea de la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022. Pare că merg și cam asta am făcut o bună bucată de traseu :))

Mă tot uit la statistici și mă gândesc ce-a fost în capul meu. Cred că m-a lovit o amnezie temporară și am uitat că un maraton are 42 km, nu 10.

Am luat startul pentru a treia oară la Maratonul de la Cluj, la proba de maraton, pe un traseu puțin modificat față de anii anteriori, format din două bucle a câte 21 km. Fără paceri, de data asta. Pasta Party a fost doar Party, că pastele se terminaseră, însă mi-a plăcut tricoul din kit – arată bine și materialul pare comod.

Duminică dimineața am pornit cu emoții, dar și energie-n picioare, la gândul că sunt mari șansele de PB (sub 3:43), am apă suficientă în rucsac și vremea e răcoroasă. Pe rând, s-au spulberat toate trei.

Deși îmi propusesem să țin undeva la 5 min/km cât mai mult, acel mult a fost puțin :)) M-am lăsat dusă de val și am pornit mai rapid decât planificasem. Batman, Batman… Picioarele au mers ușor pe primii kilometri, de nici n-am simțit urcările. M-am bucurat de atmosferă, de muzică, dar am stat cu ochii pe ceas.

Și totuși, când am ajuns din nou la Parcul Central devenise tot mai greu să mențin ritmul, mai ales că deja se împrăștiaseră endorfinele startului și alergătorii. Nu mai pup eu PB acum, mi-am zis.

Am făcut primul semi în 1:48:57, deja stoarsă. De energie, de speranță, de tot. Mă împăcasem cu ideea că o să termin când o să termin și am continuat fără să mă mai uit la ceas.

După încă vreo câțiva km au început să curgă pe lângă mine alergătorii de la semimaraton, așa, ca să fie motivația și mai puternică… not! Eh, cu ei sau fără ei, situația era aceeași. M-a încântat gândul că tot ce trebuie să fac e să ajung la finiș, nu să aștept X ore să treacă timpul, așa cum e la cursele de ultramaraton pe timp (de ex. 12 ore de alergare).

La un moment dat mi s-a terminat și apa din rucsac, deci am tot oprit pe la punctele de hidratare, că și-așa nu mai aveam nicio grabă.

În timp ce eram ocupată să mă mențin în viață și să înaintez, am apucat să privesc traseul cu coada ochiului și mi-au plăcut zonele alese. Mă gândesc că altele au fost criteriile organizatorilor, însă mi s-au părut drăguțe străzile pe care am alergat, mai ales că pe majoritatea traficul a fost închis.

Ultima buclă lungă m-a terminat, am avut senzația că nu mai vine întoarcerea. Bonus, se încălzise mai mult decât promisese prognoza meteo.

Tot mergând, tot alergând, am mai înghițit niște km. Cam în silă, ce să-i faci.

Timpul oficial – 4:00:28, locul 14 din 45 de participante și pe 7 la categoria de vârsta 35-44. Ceasul mi-a arătat 42,8 km, semn că m-am deplasat nu foarte „ideal” pe traseu.

Alergarea poate fi neplăcută uneori. Chinuitoare. La cursa asta așa am simțit-o. Cu atât mai mare a fost bucuria la finiș, dublată de ușurare, dar și de… gândul la o nouă cursă, unde sper să nu repet greșelile făcute acum.