Bistro Naru sau cum să încetinești ritmul

Nu mai știu cum am dat peste bistroul Naru din Timișoara, dar țin minte că m-au cucerit pozele cu mâncăruri delicioase. Mi-am programat o vizită și, după o tentativă eșuată (nu văzusem că luni e închis), a doua oară a fost cu noroc și multă încântare.

Naru e fix în centru, pe str. Matei Corvin 3, la un zâmbet distanță de domul galben din Unirii (acum în renovare). Intrată pe poarta discretă, am ajuns într-o curte de vis, cu o grămadă de detalii care mi-au luat ochii.

De prima oară când m-am aflat în curtea de la Naru, am simțit că vreau să pun pauză la timp. Să pun pauză și să-mi folosesc simțurile mai conștient, mai profund.

E genul acela de loc care mă îmbie să fiu atentă la ce e în jur, să miros lăcrămioarele de pe masă, să văd ingredientele din mâncare, să le gust, să ghicesc condimentele. Pe scurt, să fac orice altceva în afară de a mă grăbi. Și în ultima vreme mi-a cam lipsit răbdarea să fiu în prezent. Gândurile mele o iau inevitabil la fugă spre următorul moment. N-au stare. Sprinturi după sprinturi printre activități și clipe, fără pauză. Deci cu atât mai mult vizita la Naru a fost binevenită.

Terasa este păzită de un cireș mare (sau vișin?), plăntuțe de tot felul și o ploaie de glicină. Muzica și glasurile care se aud încet în curte contribuie la senzația de pace, de colț ferit de grabă.

Dar să trecem la mâncare!

La prima vizită am gustat duo de humus: unul, cu leurdă proaspătă și roșii, celălalt, cu morcov și chimen. Nu mai mâncasem leurdă de ceva timp, de când la un maraton montan am alergat printr-un fel de “lan” de leurdă, iar mirosul mi s-a părut… prea mult. Însă în humus a fost binevenit.

Piesa de rezistență a fost însă un veggie stir-fry cu tofu, cu legume coapte, orez, sos de soia și o nuanță picantă. Delicios!

Cu altă ocazie am ales salată de halloumi și quinoa, cu morcovi caramelizați (brusc, am început să salivez…) și am gustat din Chicken Tikka Masala – cu chiftele de pui, orez, rodii, fulgi de migdale, legume și un sos lejer. Ambele, vis!

Au și ceva bugeri, pentru amatori, plus deserturi și multe băuturi (am înțeles că limonadele sunt bune de tot)

La Naru există locuri și la interior – câteva camere amenajate fain, unde abia aștept o mică sesiune de lucru. Voi reveni pentru mâncare, dar și pentru impulsul atât de plăcut de slow down pe care mi-l dă acest bistrou.