O vizită inedită în Palatul Regal: Sala Tronului, Scara Voievozilor, Sufrageria Regală

De fiecare dată când vizitez un muzeu și iau contact cu istoria, îmi amintesc de ce mi-a plăcut atât de mult materia asta la școală.

Datorită profei din liceu, am rămas cu ideea că istoria este despre a înțelege evenimentele din trecut, cauzele, efectele lor și cum influențează prezentul, nu despre a memora niște ani de domnie (asta înseamnă pentru mulți, din nefericire). De atunci mi-a rămas această viziune actualizată a istoriei privite dincolo de idealizări, dincolo de lupta “bine vs. rău”, cum adesea e promovată (noi suntem întotdeauna ăia buni, desigur…).

Unul dintre lucrurile pe care le apreciez la Fundația Calea Victoriei este tocmai abordarea profundă a faptelor istorice, prin îmbinarea lor cu povești behind the scenes, care recreează foarte frumos atmosfera unei epoci. Pentru că dincolo de intrigi și decizii politice care au modelat lumea, istoria e formată din oameni care au iubit, s-au distrat, au suferit. Și parcă altfel digeri evenimentele istorice atunci când mai afli o bârfă-două din epoci apuse 😀

De curând am avut ocazia să vizitez un loc minunat din București, care ascunde între zidurile sale o mulțime de povești dintr-o perioadă în care România începuse să se șlefuiască: spațiile istorice din Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României), mai exact Sufrageria Regală, Scara Voievozilor și Sala Tronului.

Vizita a fost deschisă în Sufrageria Regală de istoricul Georgeta Filitti, lector la Fundația Calea Victoriei, care ne-a povestit despre trecutul Palatului Regal, încă de când în locul său era casa lui Dinicu Golescu, transformată ulterior în reședință domnească în timpul lui Alexandru Dimitrie Ghica (despre care auzisem și cu ocazia turului ghidat în Palatul CEC).

Am aflat că Alexandru Ioan Cuza a locuit aici și s-a preocupat să transforme această clădire într-una de prestigiu, care să reprezinte statul român. În spiritul epocii, sub inspirația stilului opulent à la Napoleon al III-lea, au fost achiziționate obiecte de artă de la expozițiile internaționale pentru a decora întregul spațiu. Palatul a fost și locul unde a abdicat Cuza.

Ajuns în București în 1866, viitorul rege Carol I a avut un șoc când a văzut “palatul” și împrejurimile sale cu aer rustic, astfel că în următorii ani se preocupă să extindă clădirea și să o modernizeze, împreună cu alte zone ale capitalei.

După incursiunea în cadrul istoric al epocii și al nașterii Palatului Regal, a început turul propriu zis prin spațiile sale private. Gazda de la Muzeul Național de Artă (al cărei nume mi-a scăpat, din păcate) a continuat povestea tare frumos, însoțind plimbarea noastră prin Palat de explicații și mențiuni inedite.

Incendiul din 1926 a distrus o bucată din Palat, acesta fiind reconstruit în timpul regelui Carol al II-lea, cu implicarea Reginei Maria, care a ales culorile și unele decorațiuni. Printre altele, detestând candelabrele, ea a propus un sistem de iluminat modern în Sala Tronului. Noul palat a fost gândit ca spațiu de protocol, dar și ca spațiu al artelor.

Chiar și după refacere, Palatul Regal n-a avut viață ușoară: a fost afectat de cutremurul din 1940, de bombardamentele din al doilea război mondial, precum și de evenimentele din decembrie 1989, când au fost distruse peste 1000 de lucrări de artă  (încă sunt vizibile urmele de gloanțe în zidurile exterioare).

Am urcat Scara Voievozilor, numită așa datorită potretrelor care decorează friza superioară. Construită din marmură de Carrara, scara monumentală dă senzația că în orice clipă trebuie să sosească invitații la un bal de lux. Palierul scării și panourile de la acest nivel sunt decorate de picturi cu peisaje și chipuri de oameni din popor. Pe tavan am admirat o pânză pictată de Arthur Verona, reprezentând o scenă alegorică a Unirii de la 1918.

Însă partea cu adevărat uimitoare a Palatului este Sala Tronului, un spațiu imens, luminos, elegant, cu decorațiuni dantelate. Are o acustică foarte bună. Despre ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei în Sala Tronului puteți citi aici.

Pe o porțiune de tavan există o frescă pictată de Cecilia Cuțescu-Stork, mai exact o alergorie în stil renascentist ce reprezintă artele. Poate nu știați, dar Cecilia Cuțescu-Stork a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa, ea predând artele decorative la Academia de Arte Frumoase din București. Că tot veni, vă recomand să vizitați și Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck.

Nu se știe unde a dispărut baldachinul care se afla în Sala Tronului – probabil la Buftea. Asta pentru că după 1948, o parte dintre costumele regale și obiectele de artă de la Palat au ajuns la studiourile din Buftea, unde au fost folosite ca decor pentru filme… Tronurile regale se află în prezent la Muzeul Golești și la Muzeul Național de Istorie.

Turul s-a încheiat cu vizitarea expoziției „Fragmente de memorie – Portrete Regale. Palatul Regal”, o cameră care reunește portrete ale membrilor familiei regale și câteva obiecte din trecutul Palatului.

O vizită în spațiile private ale Palatului Regal este pretextul perfect de a ne conecta la o parte esențială a istoriei noastre și a înțelege mai bine cum și de ce suntem așa în prezent.

Sunt mult mai multe de spus despre Palatul Regal, însă eu mă opresc aici 🙂 Dacă v-am stârnit curiozitatea și vreți să vizitați acest loc deosebit, vedeți aici programul și condițiile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.